Site icon TOMIS NEWS

Terapia durerii va fi subvenționată de stat. Legea susținută de Stroe (PSD), pe masa lui Iohannis pentru promulgare – DOCUMENTE

stroe

Proiectul de Lege pentru „modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii” este inițiat de 65 de parlamentari de la diverse formațiuni politice, inclusiv minorități, printre care și președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe. Inițiativa se referă la constituirea de centre de terapie a durerii sau de management al durerii cronice.

Terapia durerii va fi decontată de stat. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților și urmează să fie promulgat de președinte. Pe viitor nu se va mai pune accentul doar pe tratamentul bolii, ci și pe reducerea suferinței. Proiectul are la bază studii ale OMS, dar și realități sociale:

Proiectul de Lege pentru „modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii” este aproape de promulgare, fiind adoptat de Senat pe 29 aprilie a.c. și pe 3 iunie a.c. de Camera Deputaților, cu 221 de voturi pentru. Pe 17 iunie, a fost trimis la promulgare.

Astfel, pe viitor nu se va mai pune accentul doar pe tratamentul bolii, ci și pe reducerea suferinței. Bolnavii cu dureri acute sau cronice vor beneficia de servicii medicale mai ieftine sau chiar gratuite. Terapia durerii reunește mai multe specializări, de la neurologie, ortopedie și neurochirurgie, până la recuperare medicală și radiologie. Multe dintre tratamentele necesare pacienților nu erau acoperite până acum de Casa Națională de Asigurări, astfel că destui oameni nu puteau suporta costurile mult prea mari. Decontările se vor face în funcție de bugetul pe care îl va avea Casa de Asigurări de Sănătate.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version