Teodosie… PATRIARH? „Nu mi-am dorit să ajung nici ierarh, dar a fost chemarea lui Dumnezeu…”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a avut un răspuns interesant când a fost întrebat dacă vrea să ajungă patriarh. Fără să spună da, arhiepiscopul tomitan a dat de înțeles că este posibil: „Nu mi-am dorit să ajung nici ierarh, dar a fost chemarea lui Dumnezeu”. Înaltpreafințitul Teodosie a declarat, vineri, că a început demersurile privind reactivarea Mitropoliei Tomisului, depunând săptămâna trecută o adresă în acest sens la Cancelaria Sfântului Sinod.

Potrivit lui ÎPS Teodosie, Patriarhul Daniel, a acceptat „în mod tacit” respectiva iniţiativă, fiind necesară urmarea anumitor paşi. IPS Teodosie a mai declarat că pentru înfiinţarea unei mitropolii, lăcaş de cult ce „are un rang mai deplin, aşa cum este în tradiţie şi în canoane”, nu trebuie să existe un anumit număr minim de enoriaşi şi biserici în zona respectivă.

La întrebarea dacă doreşte să ajungă patriarh, înaltul prelat a răspuns: „Nu. Nu mi-am dorit să ajung nici ierarh, dar a fost chemarea lui Dumnezeu”. Dobrogea este singura regiune a țării care nu are mitropolie. Arhiepiscopia Tomisului face parte din mitropolia Munteniei și Dobrogei, păstorită de Patriarhul Daniel.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat, vineri, că a început demersurile privind reactivarea Mitropoliei Tomisului, depunând săptămâna trecută o adresă în acest sens la Cancelaria Sfântului Sinod. Întrebat ce părere are Patriarhul Daniel despre această situaţie, Arhiepiscopul a răspuns: „În mod tacit a acceptat-o şi de acum urmează demersurile. Demersurile durează două, trei luni”. El a menţionat că este nevoie şi de aprobarea Sfântului Sinod.

Am început, am făcut demers, am înregistrat la Patriarhie, la Cancelaria Sfântului Sinod, o adresă, săptămâna trecută, cu această dorinţă şi cu enumerarea argumentelor şi sigur se fac paşi în care argumentele să fie puse în lumină. N-am fost contrazis de Preafericitul care a primit această sesizare şi sigur urmează nişte trepte. Noi nu facem mitropolia ca o fantomă dintr-o dată, ci să urmeze toate demersurile canonice care trebuie să pună în evidenţă acest scaun mitropolitan care este înscris şi în canoanele organizatorice ale sinoadelor ecumenice“, a declarat arhiepiscopul Tomisului, într-o conferinţă de presă.

El a spus că demersurile privind reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului ar putea dura două-trei luni. Întrebat dacă de sărbătoarea Paştelui ar putea exista Mitropolia Tomisului, IPS Teodosie a afirmat „Dumnezeu ştie, ne rugăm”.

Arhiepiscopul Tomisului a menţionat că iniţiativa reînfiinţării Mitropoliei Tomisului a avut-o din anul 2002, însă la vremea respectivă nu au existat la baza demersului suficiente informaţii despre trecut.

Nu că vreau mitropolie. Mitropolie a fost şi trebuie să fie. A fost mitropolie înainte de prima mitropolie a Ţării Româneşti, cu 1000 de ani în urmă. Şi am avut iniţiativa aceasta din 2002. Am venit în 2001 aici, în 2002 am făcut demersuri, a existat un comitet de iniţiativă aici. (…) Şi atunci s-au dezbătut, chiar până în 2005, şi s-a spus că nu sunt destule argumente. Acum fiind argumentele, argumente sunt mulţimea de izvoare recuperate chiar anul trecut pe baza căreia noi am înfiinţat Academia Tomitană. Sunt din 85 de arhive şi biblioteci, foarte multe de la Vatican, se păstrează vestigiile înaintaşilor noştri de aici, date că au existat mitropoliţi în fiecare secol, în care istoria nu consemnează, că izvoarele s-au pierdut în negura vremii. Dobrogea a intrat sub stăpânire străină şi a revenit în 1878, dar izvoarele s-au păstrat în diverse locuri”, a declarat IPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că este o datorie sfântă repunerea în lumină a adevărului istoric.

Să vă mai amintesc un lucru, comuniştii ştiţi bine că au desfiinţat episcopii. Singura episcopie care a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie, în 1975, nu de biserică ci de statul român, datorită istoriei acestui ţinut pentru că era revendicată Dobrogea, este Arhiepiscopia Tomisului şi a Dunării de Jos, s-a primit o casă atunci prin decret prezidenţial şi casa în care locuiesc. De aceea iată, pentru istorie, chiar şi comuniştii au reactivat şi au dat titlul de arhiepiscopie. Aici a fost mitropolie din secolul V, înainte de a fi mitropolie a fost arhiepiscopie autocefală, iar în secolul V Mitropolia Tomisului avea 14 episcopii. (…) Această istorie orice popor şi-ar dori s-o pună în lumină, am simţit o datorie sfântă nu pentru mine, ci pentru adevărul istoric să repun în lumina acestei realităţi, care trebuie să fie cu adevărat realităţile care ne dau nouă demnitate, atât bisericii cât şi statului român”, a afirmat IPS Teodosie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *