Tensiuni UE – Rusia: EXPULZĂRI de diplomați pe bandă rulantă

Rusia califică drept o măsură „nefondată și inamicală” deciziile Germaniei, Suediei și Poloniei de a expulza diplomați ruși ca răspuns la o măsură similară anunțată recent de Moscova față de diplomați din cele trei țări membre UE. Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a declarat, luni că „decizia luată (…) de Polonia, Germania şi Suedia este nefondată şi inamicală” și a acuzat „ingerinţa” Occidentului în afacerile interne ale Rusiei, notează AFP.

Reacția reprezentantei diplomației ruse vine în contextul în care cele trei state din blocul comunitar au anunțat că expulzează diplomați ruși după ce Moscova a decis la finalul săptămânii trecute să expulzeze diplomați Germania, Suedia și Polonia, susținând că au luat parte la protestele organizate în sprijinul lui Alexei Navalnîi, cel mai vehement opozant al președintelui rus, Vladimir Putin.

Ministerul de Externe a declarat astăzi «persona non grata» un angajat al ambasadei ruse la Berlin. Rusia a expulzat câțiva diplomați ai UE, inclusiv unul de la ambasada Germaniei. Această decizie nu a fost justificată în niciun fel”, au transmis, luni, reprezentanții Ministerului German de Externe, printr-un comuniact de presă, citat de dw.com. O reacție similară a venit și din partea Suediei.

Acesta este un răspuns clar la decizia inacceptabilă de a expulza un diplomat suedez care își îndeplinea doar atribuțiile”, a scris pe Twitter ministrul de Externe Ann Linde. Iar Polonia a cerut unui angajat al Consulatului rus din orașul Poznan să își părăsească postul. „Ministerul de Externe a luat, astăzi, în conformitate cu principiul reciprocității și în coordonare cu Germania și Suedia, decizia de a recunoaște un angajat al consulatului general al Rusiei la Poznan ca «persona non grata»„, se arată într-un mesaj de pe Twitter al Ministerului polonez de Externe.

Potrivit Ministerului rus de Externe, diplomații în cauză că au luat parte la manifestațiile ilegale organizate în 23 ianuarie pentru susținerea opozantului rus Aleksei Navalnîi. Aceste acțiuni au fost caracterizate drept „inacceptabile și incompatibile cu statutul lor diplomatic” de instituția guvernamentală de la Moscova.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a aflat despre expulzările diplomaților europeni în timpul întâlnirii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Moscova. „Resping acuzațiile că acești diplomați desfășurau activități incompatibile cu rolul lor de diplomați. Decizia trebuie reevaluată. Toate statele membre europene sunt împotriva ei”, a declarat atunci Josep Borrell.

Parlamentul European vrea o nouă strategie a relațiilor UE-Rusia

Parlamentul European condamnă expulzarea celor trei diplomați UE din Rusia, care vine împotriva acordurilor internaționale semnate de Kremlin. Legislativul european cere statelor europene să se solidarizeze în spatele Germaniei, Poloniei și Suediei și de asemenea să fie revizuită strategia Uniunii față de relațiile cu Rusia.

„Condamnăm cu tărie recenta decizie a Federației Ruse de a expulza din țară trei diplomați ai UE, respectiv din Germania, Polonia și Suedia. Expulzarea diplomaților este complet nejustificată și vine împotriva scrisorii și spiritului convenției de la Viena, care permite în mod explicit diplomaților să constate prin toate formele legale condițiile și evoluțiile din statele în care se află, și să raporteze înapoi guvernelor care i-a trimis. Astfel, cerem Federației Ruse să respecte legea internațională și să revină asupra deciziei. A nu face acest lucru va fi alt semnal al voinței Federației Ruse de a nu respecta angajamentele internaționale pe care în mod arbitrar și le-a asumat. Le solicităm tuturor statelor membre UE să arate solidaritate maximă cu Germania, Polonia și Suedia și să ia toți pașii adecvați pentru a arăta coeziunea și forța Uniunii noastre. De asemenea reiterăm apelul Parlamentului European de a concepe o nouă strategie pentru relațiile UE cu Rusia, centrate în jurul sprijinului pentru societatea civilă, care promovează valori democratice, statul de drept, liberățile fundamentale și drepturile omului. Având în vedere acestea, salutăm intenția declarată a vicepreședintelui Comisiei Europene/ Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, pentru a avea o discuție dedicată pe relațiile Rusia-UE cu statele membre UE în cadrul Consiliului de Afaceri Externe de pe 22 februarie, care ar trebui să includă adoptarea noilor sancțiuni, acolo unde este adecvat, de asemenea în cadrul de lucru al regimului recentelor sancțiuni aprobate de UE pentru nerespectarea drepturilor omului”, arată o declarație a parlamentarilor europeni în fruntea gestionării relațiilor UE-Rusia.

Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din Suedia, Polonia și Germania, care au participat la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi pe 23 ianuarie. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a aflat știrea chiar în timpul vizitei sale la Moscova și a cerut „reevaluarea” deciziei. Rusia își apără decizia de a expulza diplomaţi europeni, dând în același timp asigurări că vrea să-şi „dezvolte” relaţiile cu Uniunea Europeană. Kremlinul dă de înțeles că și pe viitor va proceda la fel, în caz de „ingerinţă”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *