Tensiuni în Mediterana de Est: Israel a ATACAT cu rachete un port sirian

Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul sirian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat siriană, citată de France Presse.

În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizând terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă siriană SANA, citând o sursă militară. Atacul a provocat „pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul sirian de când a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizând poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah. Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui transport de arme iraniene în portul Latakia, situat în vestul Siriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime. A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război.

Rachetele israeliene au vizat „direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat „explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.

Acest bombardament a incendiat „un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcând referire la „răspunsul apărării noastre antiaeriene”.

Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rânduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Siria. Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului sirian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.