Spread the love

Teatrul de Stat Constanţa şi Asociaţia „Dascălii Schimbării” au pus bazele colaborării în folosul comunităţii constănţene, prin semnarea unui acord de parteneriat. Potrivit unei informați de marți a instituției, actorii Teatrului de Stat vor lucra cu profesori care doresc să-şi îmbunătăţească aptitudinile de comunicare cu „publicul” lor, anume cu elevii, astfel încât din acest proces de învăţare a dascălilor să reiasă un câştig pentru procesul de educaţie din sistemul preuniversitar.

Parteneriatul dintre cele două entităţi va veni în sprijinul dezvoltării armonioase a elevilor şi profesorilor şi al îmbunătăţirii, adaptării sistemului educaţional la noile generaţii de copii. De asemenea, parteneriatul prevede desfăşurarea de activităţi comune în scopul dezvoltării calităţii discursului didactic şi dezvoltării gustului pentru teatru atât în rândul elevilor, cât şi în rândul corpului profesoral.

„Implicarea civică a elevilor, promovarea educației non-formale, conştientizarea şi identificarea nevoilor elevilor şi apărarea drepturilor acestora sunt, de asemenea, obiective pe care parteneriatul dintre teatru şi asociaţie le va urmări. Astfel, oficializarea acestei colaborări deschide drumul pentru organizarea, atât în această perioadă de distanţare socială, cât şi atunci când o vom fi depăşit, de programe, campanii evenimente publice prin care actorii să pună la dispoziţia profesorilor şi, prin intermediul lor, la dispoziţia elevilor şi chiar părinţilor, talentele lor speciale în materie de comunicare, discurs public, dicţie, atitudine, limbaj corporal”, au mai precizat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *