Spread the love

Mâine, vineri, 10 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța prezintă primul spectacol din anul 2020, an pe care îl pregătim a fi plin de premiere atractive, reluări ale unor spectacole mai vechi, de succes, un festival de elită și multe alte evenimente artistice importante.

Spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, este o tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a înmormântării mamei lor, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună-știință.

Regia și traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Lighting design: Lucian Moga.

Distribuția: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 19.00, este programată comedia romantică de mare succes „Desculț în parc”, de Neil Simon, o poveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriți care învață să-și trăiască și să-și păstreze iubirea, demonstrând că viața trebuie trăită în prezent și că a merge desculț în iarbă este o clipă de care trebuie să te bucuri fără rezerve. Piesa a devenit celebră prin ecranizarea din 1967, cu Robert Redford, Jane Fonda şi Charles Boyer.

În distribuția constănțeană: Florina Stănculeț, Tani Ștefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache și Gelu Ciobanu. Regia artistică: Liviu Manolache, scenografia: Eugenia Tărășescu Jianu.

Duminică, 12 ianuarie, de la ora 19.00, se joacă „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu, una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează, cu un umor excepțional, lăcomia, cinismul și dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Se râde mult la acest spectacol, dar spectatorii rămân și cu un gust amar. Peripeţiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase şi bârfele suculente scot în evidență, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje.

În distribuție: Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Cazan, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip și Gabriel Neaţă. Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu,  coregrafia: Raimonda Potlog.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari). 

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *