Spread the love

Prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie, iar în ianuarie va începe vaccinarea, în primul rând pentru personalul medical, a anunţat marți ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la videoconferinţa Profit Health Forum. Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană.

Avem o primă tranşă care ar trebui să vină la sfârşitul lui decembrie şi să începem în ianuarie. Intenţia noastră este – şi în planificarea pe care o avem – ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a mai precizat, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităţilor a constat în extinderea facilităţilor de terapie intensivă. Astfel, dacă pandemia de coronavirus a găsit România, în urmă cu 8 luni, cu un număr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi.

Nelu Tătaru a amintit că la debutul pandemiei depozitele erau goale în privinţa medicamentelor şi echipamentelor necesare combaterii pandemiei, subliniind că, probabil, în această perioadă s-a investit în dotarea spitalelor mai mult decât în ultimii 30 de ani, din această perspectivă.

Tătaru a subliniat că nu crede că, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, se va ajunge la un nou lockdown sau ca medicii să aleagă între pacienţi. Tătaru a spus că sistemul medical românesc nu a dat niciodată înapoi, uitând probabil că la începutul pandemiei zeci de medici au demisionat.

Sistemul medical românesc nu a dat niciodată înapoi. Zilnic suntem întrebaţi de paturi ATI şi dacă ajungem la un lockdown sau să alegem între pacienţi, nu cred. Medicul român nu a fost crescut aşa. Ştim ce înseamnă greul, ştim ce înseamnă lipsurile şi, chiar dacă a trebuit, am făcut orice ca un pacient care nu a încăput în ventilator a mers pe o terapie intermediară şi s-a găsit acea soluţie. Dar, nu trebuie să ne lăsăm doar în baza lor. (…) Nu cred că s-a greşit, ne-am adaptat cu sistemul medical pe care îl avem. Poate că s-a greşit în aceşti 30 de ani că nu am pus mai mult în sistemul medical românesc. Am fost nevoiţi în acest an să facem acea modernizare forţată a spitalelor. Cu cât s-au dotat spitalele în această perioadă nu cred că s-au dotat în cei 30 de ani”, a mai spus Tătaru.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *