Spread the love

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că românii trebuie să meargă pe secțiile ATI să vadă bolnavii. Invitația lui Tătaru, la fel ca și cea a altor medici și directori de spitale din România nu poate fi pusă în practică, întrucât secțiile ATI sunt medii sterile, unde oamenii nu au acces.

„Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri. Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secțiile de terapie intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus, să vadă că se poate deceda la 30, 39 de ani fără a avea comorbidități, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria. Nu cred că merită acest lucru, nici acest corp medical, nici cei care au respectat în această perioadă toate regulile”, a spus Nelu Tătaru.

Totodată, Tătaru a avertizat că România ar putea ajunge în situaţia în care au fost Spania şi Italia în lunile martie-aprilie, dacă nu vom respecta regulile cerute de autorităţi şi numărul pacienţilor care ajung în spitale va creşte.

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul a mai precizat că numărul de cazuri noi ar trebui să scadă cam într-o săptămână şi jumătate, dacă toată lumea respectă regulile.

Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secţiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania şi Italia se pot repeta şi la noi”, a avertizat Tătaru.

Luni, MS a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până pe 3 august, 2432 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, iar la ATI sunt internaţi 419 pacienţi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *