Tanczos Barna (Mediu) vrea… curățenia generală în România! „O zi pentru păduri și una pentru ape”
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, vrea ca fiecare primărie să organizeze, în cadrul campaniei naționale „Curățăm România!”, o zi de curățenie a pădurilor, a apelor, să colecteze deșeurile și anvelopele. Tanczos Barna a declarat luni la Profit TV că s-ar bucura dacă milioane de români s-ar implica într-o asemenea campanie națională.
„Este o campanie prin care facem apel la toate autoritățile locale și la toți cetățenii să ne implicăm direct, pentru că aceste mormane de deșeuri din aproape toate localitățile vor dispărea doar cu o implicare serioasă a tuturor. Percepția generală este că trebuie să vină Garda de Mediu și să dea amenzi, dar este imposibil să creezi o structură atât de mare încât să stea la fiecare colț de stradă și să-i pândească pe cei care aruncă deșeuri sau pe cei care aruncă sticla pe geamul mașinii. Este nevoie de o schimbare de mentalitate, este nevoie de o implicare directă”, a spus ministrul Mediului.
Tanczos Barna speră să fie o campanie în care să se implice toate unitățile administrative-teritoariale, astfel încât să fie o zi a pădurilor curate, o zi a apelor curate, o zi a deșeurilor neabandonate sau una de colectare a anvelopelor, a deșeurilor electrocasnice.
„Vrem ca fiecare unitate adminitrativ-teritorială să se implice, să nu fie nicio primărie care în această lună nu a făcut ceva. Vrem ca fiecare primărie să organizeze o zi de curățare a pădurilor, să avem în fiecare primărie o zi a apelor curate, să meargă pe un curs de râu și să colecteze deșeurile de acolo, să strângă toate anvelopele”, a spus Tanczos. Acesta își dorește ca în campanie să fie implicați și voluntari.
PE ACELAȘI SUBIECT: