Tanczos Barna (Mediu): „Oieritul începe să se transforme într-un CONFLICT ZILNIC între om şi urs”

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a afirmat că oieritul, o activitate care a însemnat sute de ani coexistenţă şi coabitare cu ursul în anumite limite, începe să se transforme într-un conflict zilnic între om şi urs, precizând că numărul judeţelor care se confruntă cu acest pericol creşte de la an la an.

Este şocant şi este tragic ceea ce s-a întâmplat sâmbătă şi duminică. Arată încă o dată amploarea fenomenului, arată faptul că o activitate tradiţională, care înseamnă oieritul, o activitate care sute de ani a însemnat coexistenţă şi coabitare cu ursul în anumite limite, începe să se transforme într-un conflict zilnic între om şi urs. Este şocant şi pentru cei care de sute de ani practică această meserie, zootehnia pe păşunile montane alpine este un generator de risc uriaş şi de spaimă. Este senzaţia pe care o trăiesc practic toţi ciobanii care astăzi lucrează în acele zone pentru că cel puţin în cazul de ieri vorbim de o zonă care nu este una montană din câte am înţeles, este o zonă colinară, unde nu au probleme cu urşii şi din păcate numărul judeţelor unde acest fenomen, acest pericol începe să fie unul constant creşte de la an la an”, a declarat ministrului Mediului, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Bihor.

El s-a referit şi la primarul Allen Coliban, cel care a criticat în prima fază ordonanţa privind intervenţia în cazul urşilor.

A înţeles că această ordonanţă doar în ultimă instanţă permite intervenţia cu arma letală, a înţeles că trebuie să facă alungare şi relocare. S-a şi luminat domnul Coliban şi deja cred că mi-a trimis cerere pentru colar, vreo 30 de bucăţi, imediat să îi dăm acele colare prin care să monitorizezi urşi pe care îi vor reloca. Lucrurile se liniştesc, a citit ordonanţa cap coadă şi a înţeles că arma nu îi este pusă în braţe şi chiar dacă ar avea nu poate în orice situaţie să intervină cu arma letală împotriva exemplarelor de urs din Braşov. Le vom lămuri, le vom discuta şi cu siguranţă ordonanţa îl va ajuta pe domnul primar să alunge şi să reloce urşii din Braşov astfel încât riscul să fie din ce în ce mai mic pentru cetăţenii din oraş şi pentru turişti”, a explicat Tánczos Barna.

Mai mulţi ciobani au fost atacaţi în ultima perioadă de urşi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *