Tanczos Barna (Mediu): „Au fost date amenzi de peste ȘASE milioane de lei, în primele șase luni din an, în sectorul silvic”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunță că au fost date amenzi în valoare de peste 6,2 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele șase luni ale acestui an în cadrul activității de pază și control din sectorul silvic, la nivel național.

Amenzi de peste 6.200.000 lei în urma controalelor realizate în primele șase luni ale acestui an în cadrul activității de pază și control din sectorul silvic, la nivel național”, anunță, miercuri, pe Facebook, Tanczos Barna.

El precizează că au fost efectuate peste 99.700 de controale, în urma cărora au rezultat 11.877 mc material confiscat fizic, 5.424 mc material confiscat valoric, 2.853 infracţiuni constatate, 51.853 mc rezultați din tăieri fără drept de arbori, 24.115.667 lei – valoarea prejudiciului din tăieri fără drept de arbori și 3.553 contravenții.

Totodată, au fost verificate 2.104 sesizări și au fost semnalate 22 de cazuri privind insultarea, agresarea și ultragierea personalului silvic. Controalele au fost realizate de personalul cu atribuții de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din cadrul Gărzilor Forestiere, a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, dar și prin personalul silvic cu atribuții de control din cadrul ocoalelor silvice de regim”, adaugă Tanczos.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *