Tanczos Barna: „Dacă nu mai aruncăm niciodată deșeuri, poate vom reuși să curățăm țara. Să păstrăm apele și terenurile curate”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a făcut un apel la români să nu mai arunce deșeuri în locuri nepermise și să păstreze curate apele și terenurile României. Declarația a fost făcută la o operațiune de ecologizare a unul lac din județul Brașov, făcută, în premieră pentru Europa, cu o ambarcațiune 100% electrică.

Colegii de la Apele Române depun eforturi zilnice pentru a ține apele din România curate. Avem aici o oază, pentru că în zonă nu avem deșeuri, și o să fim șocați când mergem mai sus un pic, ce înseamnă fuxul de deșeuri care vine din amonte și ce înseamnă această muncă zilnică pe care colegii noștri o fac să curețe apele din România”, a spus ministrul.

„Iresponsabilitatea unora afectează mediul înconjurător și umple apele noastre de deșeuri care trebuie curățate. Fac apel la toată lumea astăzi, pentru ultima dată să strângem deșeurile și să nu le mai aruncăm niciodată. Dacă nu le mai aruncăm, poate vom reuși să curățăm țara de deșeuri. Dacă, zi de zi, oamenii iresponsabili vor arunca deșeuri în locuri nepermise, vor depozita ilegal, activitatea noastră se va rezuma pur și simplu la colectarea acestor deșeuri și la curțarea continuă a României. Să nu le mai aruncăm niciodată și să păstrăm apele și terenurile curate”, a adăugat Barna.

El a participat la operațiunea de ecologizare a lacului Tărlung – Săcele, făcută în premieră cu o ambarcațiune 100% electrică, prima de acest gen din Europa, utilizată la colectarea deșeurilor din apă. Ambarcațiunea a fost denumită Ebisu, protectorul apelor, și este realizată de Act For Tomorrow. Ambarcațiunea care va curăța deșeurile de pe luciul apei este compusă dintr-un motor electric și dispune de încărcare directă de la panourile solare. La bord se pot colecta deșeurile din plastic, aluminiu, sticlă, lemn, textile etc. Aceste deșeuri sunt sortate și ulterior merg spre reciclare.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *