Talibanii preiau Afganistanul pas cu pas: Țara este în pragul CAPITULĂRII

Trei rachete au lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică aeroportul din Kandahar, oraş în sudul Afganistanului, unde talibanii şi forţele afgane se înfruntă de mai multe săptămâni, au anunţat reprezentanţi ai aeroportului, transmit AFP şi Reuters.

Două rachete au produs daune la pistă (…) din acest motiv toate zborurile dinspre şi către aeroport au fost anulate“, a declarat şeful aeroportului din Kandahar, Massoud Pashtun, lucru susţinut şi de un reprezentant al aviaţiei civile din Kabul. Informaţia a fost confirmată chiar de un purtător de cuvânt al talibanilor. „Aeroportul din Kandahar a fost vizat pentru că duşmanul îl folosea drept centru de lansare a raidurilor aeriene împotriva noastră”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Talibanii, care duc de trei luni o ofensivă pe toate fronturile în Afganistan, s-au apropiat în ultimele săptămâni de Kandahar, cu o populaţie de 650.000 de locuitori şi fief al mişcării lor. Talibanii au reuşit să preia controlul asupra a vaste zone rurale, însă în ultimele zile ei ameninţă serios mai multe capitale regionale. În afară de Kandahar, ei s-au apropiat şi de Herat, mare oraş din vestul ţării, al treilea cel mai populat (600.000 de locuitori), şi de Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand (sud), învecinată cu Kandahar. Căderea Kandaharului, din care talibanii au făcut epicentrul regimului lor atunci când s-au aflat la guvernarea ţării (1996-2001) şi au impus o versiune rigidă a legii islamice, ar fi pentru autorităţile afgane un adevărat dezastru. Forţele afgane, care până în prezent au opus doar o slabă rezistenţă în faţa ofensivei talibane, nu mai controlează decât principalele drumuri şi capitalele de provincie.

Un sediu al Misiunii Naţiunilor Unite a fost vizat de un atac armat, soldat cu cel puţin un mort, în oraşul afgan Herat, unde au loc confruntări militare între serviciile de securitate afgane şi insurgenţii talibani, informează cotidianul Le Figaro. Un agent de poliţie afgan care făcea parte din dispozitivul de securitate al sediului Misiunii ONU a fost ucis în atac, iar alte persoane au fost rănite.

Elemente antiguvernamentale au comis atacul asupra unui sediu al Misiunii Naţiunilor Unite care era identificat în mod clar“, a transmis Misiunea ONU în Afganistan, condamnând vehement incidentul.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-a declarat, miercuri, extrem de îngrijorat de „atrocităţile” comise de insurgenţii talibani în Afganistan, reiterând apelul pentru continuarea negocierilor de pace. Afganistanul riscă să devină un „stat proscris” dacă insurgenţii talibani preiau puterea cu forţa după retragerea trupelor internaţionale, a afirmat Antony Blinken, insistând că Statele Unite intenţionează să menţină angajamentele în această ţară. „Un Afganistan care nu respectă drepturile propriilor cetăţeni, un Afganistan care comite atrocităţi împotriva propriului popor ar deveni un stat proscris“, a afirmat Antony Blinken.

Operaţiunile militare americane în Afganistan se vor încheia pe 31 august, în coordonare cu cele ale aliaţilor, inclusiv din cadrul NATO, în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. Mişcarea talibanilor afgani susţine că a obţinut controlul asupra a 85% din teritoriul Afganistanului, însă informaţia nu poate fi confirmată din surse independente. Administraţia de la Kabul contestă afirmaţiile reprezentanţilor talibanilor. Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, susţine că serviciile de securitate afgane vor putea menţine situaţia sub control după retragerea trupelor occidentale. Însă oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *