Taiwan nici nu vrea să audă de „reunificarea pașnică” cu China! „E după modelul Hong Kong”

Taiwanul nu va ceda presiunilor Chinei şi nimeni nu poate să forţeze Taiwanul să accepte propunerile Beijingului, a declarat preşedintele taiwanez, Tsai Ing-wen, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a ţării sale, informează CNN. Într-un discurs suţinut în faţa palatului prezidenţial din capitala Taipei, Tsai a avertizat că Taiwanul se confruntă cu „cea mai complexă situaţie” din ultimii 72 de ani, de la încheierea războiului civil chinez care a dus la instaurarea, în 1949, a comunismului în China continentală.

Declaraţiile lui Tsai Ing-wen vin la o zi după ce preşedintele chinez, Xi Jinping, a promis o „reunificare paşnică” a Chinei cu Taiwanul, sub politica „o ţară, două sisteme”, similară celei folosite în cazul Hong Kong-ului. Conform lui Xi Jinping, cel mai mare obstacol în calea reunificării îl reprezintă persoanele care susţin mişcarea pentru independenţa Taiwanului.

Sarcina reunificării complete a Chinei trebuie îndeplinită şi, în mod sigur, va fi îndeplinită”, a spus liderul de la Beijing.

Declaraţiile vin în contextul sporirii tensiunilor militare între cele două ţări. China a trimis recent nu mai puţin de 52 de avioane militare în zona de apărare aeriană a Taiwanului.

Situația complicată din Taiwan este moștenirea Războiul Civil Chinez (1927-1949), încheiat după Al Doilea Război Mondial cu victoria comuniștilor în China continentală și refugierea opozanţilor comunişti pe insula Taiwan. China (n. red. – Republica Populară Chineză, denumirea oficială) consideră că Taiwanul (n. red. – Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei. De asemenea, Beijingul consideră declararea independenţei Taiwanului o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

3 comentarii la „Taiwan nici nu vrea să audă de „reunificarea pașnică” cu China! „E după modelul Hong Kong”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *