Senatorul Mihu: „Trebuie să reclădim pe baze eficiente sistemul de învățământ românesc”
Senatorul social-democrat constănțean Ștefan Mihu a adresat în ședința Senatului de miercuri, 4 decembrie, o declarație politică având ca temă
Citește mai multSenatorul social-democrat constănțean Ștefan Mihu a adresat în ședința Senatului de miercuri, 4 decembrie, o declarație politică având ca temă
Citește mai multPlenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului s-a întrunit, luni, în cadrul ședinței solemne dedicate sărbătoririi a 101 ani de
Citește mai multO nouă entitate juridică va apărea pe buletinele de vot din 2020. Ca rezultat al coagulării forțelor patriotice, pe 1
Citește mai multPreședintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a participat duminică la evenimentele prilejuite de sărbătoarea Zilei Naționale a României atât
Citește mai multPreședintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis cu prilejul Zilei Naționale a României, faptul că „1 decembrie este sărbătoarea
Citește mai multPrimăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului județul Constanța și Comandamentul Flotei au organizat, duminică, la manifestările prilejuite de Ziua
Citește mai multÎn acest sfârșit de săptămână, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia evenimentelor organizate în județul Constanța.
Citește mai multPrimăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului județul Constanța și Comandamentul Flotei îi invită pe constănțeni la manifestările prilejuite de
Citește mai multConstanța se pregătește pentru o serie de acțiuni cu caracter militar și civil care se vor desfășura cu ocazia Zilei
Citește mai multÎn vederea organizării în Municipiul Constanța a manifestarilor prilejuite de sărbătorirea a 101 Ani de la Marea Unire (1918 –
Citește mai multCea mai importantă pagină a istoriei României a fost marcată odată cu Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918.
Citește mai multDe 1 decembrie, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și mișcarea politică România Mare în Europa vă invită la manifestațiile care se
Citește mai multForțele Navale Române vor fi sâmbătă, 1 decembrie, parte a celui mai important și așteptat moment al anului 2018, Centenarul
Citește mai multPeste 3.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi SRI, cu peste 300
Citește mai mult