Rețeaua Universităților de la Marea Neagră urmărește implementarea proiectului „Parc Industrial și Științific INNOVOLUTION Cumpăna”

Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) în parteneriat cu Asociația Cluster MEDGreen și Primăria Comunei Cumpăna organizează la data

Citește mai mult

Activitatea cadrelor didactice din universitățile constănțene ar putea fi certificată la nivel european

La data de 10.12.2020 a avut loc şedinţa de lucru în cadrul parteneriatului dintre Institutul European pentru Rute Culturale (IERC)

Citește mai mult

Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, în prag de cooperare

Joi, 26 noiembrie, deputatul social-democrat constănțean, George Vișan, membru al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării

Citește mai mult

Organizația Cooperării Economice a Mării Negre, în videoconferință. Continuă proiectul Black Sea CONNECT

Marți, 10 noiembrie a.c., prof. Eden Mamut, Secretar General al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) a susținut o

Citește mai mult

Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, în dezbatere la „Învățământul on-line – avantaje și provocări pe durata și după pandemia Covid-19”

Institutul de Înalte Studii în Domeniul Petrolului din Baku, Azerbaijan, a organizat vineri, în colaborare cu Universitatea Tehnică din Istanbul

Citește mai mult

Conferință internațională pe tema creșterii durabile în zona Mării Negre, la Universitatea „Ovidius”

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă organizează la Universitatea „Ovidius” din Constanța prima Conferință internațională pe tema creșterii „albastre” în zona Mării

Citește mai mult

Vizită de prestigiu la Secretariatul Rețelei Universităților de la Marea Neagră din Constanța

Directorul în cadrul EGI – Infrastructura Europeană de Calcul în GRID, Matthew Viljoen, a vizitat joi, 13 februarie, Constanța și

Citește mai mult