Sute de amenzi date de Poliția Locală în ultima săptămână

În perioada 05.08.2019-11.08.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat activități de control în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, ocazie cu care au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială.

Potrivit Poliției Locale, operatorilor economici le-au fost întocmite 9 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 16.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 2 au fost avertismente cu dispunerea de  măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.

Polițiștii locali au acționat în zona de promenadă din Satul de Vacanță, Stațiunea Mamaia și pe sectoarele de plajă din sudul, centrul și nordul stațiunii, în vederea combaterii comerțului ilicit, fiind aplicate 82 amenzi contravenționale pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, dispunându-se măsuri complementare de confiscare a mărfurilor deținute în scopul vînzării în mod nelegal, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite. De asemenea, au fost aplicate 125 sancțiuni contravenționale, din care 122 în conformitate cu prevedrile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța  pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde, aruncarea de diverse/depozitarea obiecte pe domeniul public, campare într-un loc interzis, iar celelalte 3 fapte contravenționale au fost constatate pentru tulburarea ordinii publice și săvârșirea de acte /fapte obscene, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice. Cuantumul total al celor 216 sanctiuni contravenționale care au fost aplicate s-a ridicat la suma de 98.950 lei.

În paralelel cu aceste acțiuni de prevenire și combatere a unor fapte de natură antisocială, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 48 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 25.900 lei, după cum urmează:

– 3 pentru opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

– 33 pentru staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

-9 pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație, în conformitate cu prevederile art.9, pct 38 din  H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

-1 amendă pentru circulația pe un sector de drum în care accesul este interzis, în conformitate cu prevederile  Codului Rutier- O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

– 2 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

S-a dispus măsura ridicării a unui număr de 25 de autovehicule, în scopul  fluidizarii traficului rutier și vizibilitatea acestora în zona trecerilor de pietoni sau a marcajelor rutiere, inclusiv de pe faleza Cleopatra din Statiunea Mamaia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

„Același tip de activități specifice s-au derulat săptămâna trecută ( 05.08.2019-11.08.2019) pe sectoarele de plajă din Constanța, Faleza Cazino din zona penisulară și Portul turistic Tomis, ocazie cu care au fost încheiate 45 de procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 19.490 lei, din care  35 sanctiuni contraventionale pentru acte de comert ambulant /neautorizat, în conformitate  cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite, 2 sancțiuni contravenționale pentru aruncarea de deseuri pe domeniul public și răscolirea gunoiului în locuri special amenajat, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, 7 fapte contravenționale pentru tulburarea ordinii publice prin provocare și participare la scandal, pentru consum de alcool în spațiu public săvârșirea de acte /fapte obscene spre indignarea și deranjearea persoanelor prezente la fața locului, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice și 1 amendă contravențională pentru carte de identitate cu termen expirat , în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod constant!”, au mai precizat reprezentanții Poliției Locale.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*