Suspiciuni de FRAUDĂ ELECTORALĂ în Moldova. „Avem toate probele posibile, inclusiv susținerea campaniei de către serviciile ruse”

Analistul politic Iulian Chifu este de părere că Igor Dodon va încerca să fraudeze alegerile prezidențiale din Republica Moldova, astfel încât să-și asigure al doilea mandat, pentru că, în acest moment, „își joacă libertatea”.

„Dacă ne uităm la toate susținerile obținute de la contracandidați și de agitația făcută de Renato Usatîii în favoarea sa, ba chiar de ieșirea lui Vladimir Voronin împotriva lui Dodon, Maia Sandu a câștigat deja alegerile. E adevărat, în ultimele două săptămâni de campanie și astăzi, în ziua votului, Dodon ar putea mobiliza cu totul alte metode: furt la urne, constrângeri, condiționări, în așa fel încât prin fals și prin furt să obțină un câștig. Mizează în principal pe zona separatistă nistreană, unde speră să aducă cât mai mulți oameni pe bani, deci plătește votul, le plătește transportul ca să meargă la cel 72  de secții din dreapta Nistrului și poate ajunge la 30.000 de voturi. Igor Dodon a făcut toate manevrele, a utilizat instrumentele statului pentru a-și susține propria campanie, ceea ce îl și aduce în situația să fie contestat dacă cumva este ales, pentru că toată lumea știe cum arată situația la vot în mod real. Pe de altă parte, a mai făcut o nebunie și a pregătit o represiune împotriva posibilelor viitoare proteste. A luat Piața Marii Naționale pentru afgani și foștii veterani din armata sovietică, în așa fel încât, de luni de după alegeri, în fiecare zi între 09-23, ar protesta tot timpul acești veterani ai armatei și afgani. Avem toate probele posibile legate de fraude electorale, de la cele mai profunde, adică susținerea campaniei de către serviciile ruse, toate mizeriile făcute în campanie. Toate aceste chestiuni sunt publice, au spus-o toate agențiile și structurile de observatori, dar pe el nici nu îl mai interesează pentru că, de altfel, Dodon își joacă viața, libertatea și atunci nu mai contează lucrurile de această factură”, a spus Chifu, într-o declarație pentru PSNews.

Candidatul PAS la Preşedinţia Republicii Moldova Maia Sandu a votat duminică afirmând că este ziua în care cetăţenii pot alege un viitor mai bun şi îi pot pedepsi pe cei care i-au furat până acum.

Astăzi este ziua voastră, astăzi toată puterea este în mâinile voastre. Astăzi îi puteţi pedepsi pe cei care v-au minţit, v-au furat şi v-au alungat de acasă. Astăzi decidem cum vom trăi în următorii patru ani”, a declarat Maia Sandu. Ea a precizat că a votat pentru schimbare „pentru o Moldova în care toţi oamenii se uită cu încredere în ziua de mâine, în care oamenii se uită cu încredere, în care oameni îmbătrânesc cu demnitate”.

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon, candidat pentru un nou mandat, a votat duminică afirmând că a votat pentru statalitatea R. Moldova.

Am votat pentru independenţa şi statalitatea Republicii Moldova. Am votat pentru pace, pentru liniştea inter-etnică. Am votat pentru schimbări calitative, dar nu şocuri şi crize. Am votat pentru echitate şi prosperitate economică. Am votat pentru politica externă echilibrată. Am votat pentru prietenie cu România şi Ucraina. Am votat pentru valorile noastre tradiţionale şi creştine. Pentru aceasta am votat şi sunt sigur că marea majoritate a cetăţenilor vor face la fel”, a declarat Igor Dodon.

Până la 14:00, prezența totală la urne era de 33,22%.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *