Spread the love

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, joi, ca moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL de la pandemie la pande-mită generalizată” să fie dezbătută şi votată în ultima zi a sesiunii extraordinare, pe 31 august, de la ora 14,00.

PSD, ALDE, Pro România și PPU-sl votează moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL. Parlamentarii PMP au decis să nu participe la votul pe moțiunea de cenzură. UDMR va stabili cum va proceda în ziua votului. USR nu susține moțiunea de cenzură.

Parlamentarii UDMR se țin tare, iar deputatul de Constanța al Uniunii, István-János Antal, ne-a precizat că decizia va fi luată cu câteva minute înaintea votului:

„Vom lua hotărârea înainte cu câteva minute înainte de ședința de vot. Președintele organizației a convocat o ședință comună cu senatorii, apoi cu deputații. Fiecare parlamentar spune ce părere are. Așa este cel mai democratic mod posibil. Sunt argumente și pro și contra pe ambele părți. Per ansamblu, suntem extraordinar de dezamăgiți de toată clasa politică. Personal, voi vota așa cum vom stabili toți colegii”, a spus deputatul Antal, pentru TOMIS NEWS.

Dacă 233 de parlamentari votează „pentru” la moțiunea de cenzură, Guvernul este demis.

Guvernul a sesizat la CCR un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură în perioada vacanţei parlamentare. Părţile implicate în conflict trebuie să transmită până la 1 septembrie punctele de vedere, urmând ca CCR să stabilească o zi pentru şedinţa în care vor fi susţinute opiniile.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *