Sub pretextul adaptării la noile amenințări hibride și atingerii conformității cu standardele europene, un proiect de modificare a Legii securității naționale nr. 51/1991 riscă să transforme supravegherea digitală într-un drept discreționar al serviciilor de informații, lipsit de control judiciar și de garanții reale pentru cetățeni. Adoptat de Camera Deputaților la data de 14 aprilie 2026, actul normativ a ajuns pe masa Senatului pentru votul final. Raportul decisiv și promovarea proiectului spre plen depind direct de președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, senatorul PNL de Constanța, Silviu Coșa. În loc să corecteze derapajele legislative și să blocheze o inițiativă toxică pentru democrație, parlamentarul constănțean se pregătește să gireze încă o catastrofă legislativă în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale:
Miza proiectului este uriașă, iar mecanismele introduse deschid ușa unor abuzuri de necontrolat. Prin introducerea art. 13 lit. e, pct. 1, autoritățile cu atribuții în domeniul securității naționale primesc undă verde pentru a crea, dezvolta, administra și utiliza baze de date, sisteme informatice, aplicații și resurse în mediul online. Ceea ce lipsește din text este chiar esențialul: proiectul nu impune nicio limitare tehnică, nicio condiție clară și nicio obligație de a obține un mandat de la un judecător pentru colectarea datelor sau profilarea cetățenilor pe internet. Practic, se pun bazele legale pentru un sistem de supraveghere în masă de facto, operat direct din umbră.
Deși Expunerea de motive invocă în mod repetat transpunerea deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (precum cauzele Rotaru sau Bucur și Toma împotriva României) și respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), conținutul articolelor contrazice flagrant aceste intenții de fațadă. Una dintre cele mai mari nereguli vizează retenția datelor. Proiectul stabilește la art. 23, pct. 2, că instituțiile vor verifica sistemele de evidență „nu mai târziu de 5 ani de la stocare” pentru a decide dacă datele trebuie păstrate, corectate sau distruse. Această formulare nu fixează un termen maxim absolut de ștergere, ci doar o obligație de evaluare la intervale de 5 ani. În practică, un cetățean poate avea datele stocate pe viață dacă serviciul consideră periodic că acestea rămân „relevante”. Mai mult, în cazul datelor colectate incidental — adică informații despre viața intimă, privată sau familială a unor persoane care nu fac obiectul vreunei anchete —, legea nu impune un termen strict de distrugere imediată, lăsând decizia la latitudinea exclusivă a celor care le-au interceptat.
Cea mai mare ficțiune din proiect este însă așa-zisul control parlamentar și accesul la justiție. Inițiatorii susțin că cetățenii care se consideră vătămați pot depune o plângere la comisiile parlamentare de control. Însă art. 23, pct. 6, anulează complet orice posibilitate de verificare reală: punctul de vedere furnizat de serviciul de informații către comisie nu va conține niciun fel de date legate de operațiuni, surse, metode, sedii, personal sau procese de avizare. Comisia parlamentară va primi un răspuns golit de conținut, ceea ce face ca verificarea să fie un simulacru. Situația nu este mai bună nici în privința accesului la instanță (art. 23, pct. 8). Trimiterea cetățeanului vătămat la instanța de contencios administrativ este o capcană juridică. În lipsa accesului la informațiile clasificate și fără posibilitatea ca un judecător să verifice probele secrete în baza unei proceduri speciale, cetățeanul este pus în imposibilitatea de a-și dovedi vătămarea, sarcina probei devenind imposibil de acoperit.
În loc să acționeze ca un filtru democratic și să oprească un text de lege care riscă să fie picat la Curtea Constituțională și să aducă noi condamnări României la CEDO, senatorul Silviu Coșa și Comisia de apărare din Senat par determinați să treacă rapid proiectul prin plen. Promovarea unui astfel de act normativ, sub pretextul întăririi securității, nu face altceva decât să sacrifice dreptul la viață privată al cetățenilor și să ofere puteri discreționare structurilor de informații, fără niciun fel de contrapondere judiciară reală.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google