Site icon TOMIS NEWS

Suntem în Schengen cu drepturi depline. Stroe (PSD): „România pășește în noul an cu fruntea sus și speranțe de mai bine”

stroe

România intră în Spațiul Schengen. Este decizia luată astăzi în ședința Consiliului JAI. Miniștrii Justiției și de Interne din Uniunea Europeană au aprobat astăzi, 12 decembrie 2024, aderarea deplină (și cu frontierele terestre) a României și Bulgariei la spațiul Schengen de liberă circulație începând cu 1 ianuarie 2025. Austria și Olanda și-au exprimat acordul.

Decizia este salutată și de președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe:

„România este în sfârșit acolo unde îi este locul! Alături de celelalte țări din spațiul Schengen, cu un binemeritat statut egal! În primul rând, vorbim de libertatea de mișcare a cetățenilor români, dar și a celorlalți cetățeni din spațiul european, care ne vizitează țara. Românii nu vor mai fi supuși unor controale la frontiera statelor Schengen, iar cel mai mare avantaj îl vor avea companiile de comerț și firmele transportatoare, care nu vor mai pierde multe ore la granițe, stând la cozi. România era privată de câteva miliarde de euro anual din cauza controalelor la frontieră și a cozilor mari, iar în multe cazuri se ajungea în situația în care camioanele cu marfă petreceau zile întregi în vămi. Numeroase companii au ezitat să investească în țara noastră din cauză că, pe lângă infrastructura deficitară, controalele amănunțite la graniță însemnau mult timp pierdut. E o decizie istorică! E o victorie a dreptății și a demnității naționale! România pășește în noul an cu fruntea sus și speranțe de mai bine!”, a transmis senatorul Stroe.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version