Președintele SUA a dat mai multe telefoane după discuțiile cu liderul rus Vladimir Putin. Preşedintele Donald Trump a avut o discuţie lungă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski în timpul zborului de întoarcere la Washington DC, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt. Avionul Air Force One al lui Donald Trump a revenit la Washington, din Alaska, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat după o întrevedere cu Vladimir Putin în Alaska că discuțiile au fost „extrem de productive”, cu numeroase puncte de acord, și că va informa liderii NATO și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre progresele făcute.
Președintele american Donald Trump a afirmat, la finalul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin desfășurate în Alaska, că cele două părți au făcut „progrese semnificative” în cadrul discuțiilor, chiar dacă nu s-a ajuns încă la un acord final.„Nu există un acord până nu există un acord. Dar avem o șansă foarte bună să ajungem acolo”, a spus Trump.
Liderul american a anunțat că intenționează să contacteze în scurt timp conducerea NATO și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a le comunica detalii despre întrevedere.Potrivit lui Trump, discuțiile au vizat războiul din Ucraina și reducerea pierderilor de vieți omenești, estimând că implementarea unor eventuale înțelegeri ar putea salva „mii de oameni pe săptămână”.Trump a subliniat relația „fantastică” pe care o are cu Putin, deși a recunoscut că în trecut relațiile bilaterale au fost afectate de ceea ce a numit „farsa Rusia, Rusia, Rusia”, pe care o consideră o acțiune „criminală” ce a îngreunat cooperarea.
El a lăudat atât echipa sa, cât și reprezentanți ai mediului de afaceri din Rusia, prezenți la discuții, și a sugerat că următoarea întâlnire ar putea avea loc la Moscova.„Putin își dorește pacea la fel de mult ca mine”, a declarat Trump, adăugând că va continua eforturile diplomatice în perioada următoare.
Ambasadorii țărilor UE s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta rezultatele summitului ruso-american din Alaska
Alertă diplomatică în UE după summit-ul SUA – Rusia privind pacea din Ucraina. Ambasadorii țărilor UE s-au reunit de urgență la Bruxelles pentru a discuta rezultatele summitului ruso-american din Alaska, a relatat o sursă TASS. Totul după ce presa a relatat că Putin și Trump ar fi convenit schimburi de teritorii privind Ucraina.
La nivel oficial, întâlnirea a fost declarată ca una productivăPreședintele SUA, Donald Trump, a declarat după o întrevedere cu Vladimir Putin în Alaska că discuțiile au fost „extrem de productive”, cu numeroase puncte de acord, și că va informa liderii NATO și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre progresele făcute.
Liderul american a anunțat că intenționează să contacteze în scurt timp conducerea NATO și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a le comunica detalii despre întrevedere.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Trump i-a informat pe Zelenski şi pe liderii europeni despre întâlnirea cu Putin.Convorbirea, la care au mai participat preşedintele Comisiei Ursula von der Leyen, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer şi secretarul general al NATO Mark Rutte, a durat „puţin peste o oră”, a anunţat sursa menţionată.
Macron le cere liderilor europeni să nu se lase păcăliți
Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut sâmbătă apel la menţinerea ”presiunii” asupra Rusiei atât timp cât ”nu se ajunge la o pace solidă şi de durată, care să respecte drepturile Ucrainei”. Într-un mesaj postat pe X după diferitele contacte diplomatice în urma summitului din Alaska între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, Macron a apreciat că este ”esenţial să se tragă toate învăţămintele din aceşti ultimi 30 de ani şi în special din tendinţa bine cunoscută a Rusiei de a nu-şi ţine propriile angajamente”.
”Este indispensabil să continuăm sprijinirea Ucrainei şi să exercităm presiuni asupra Rusiei atât timp cât războiul său de agresiune continuă”, a scris şeful statului francez, potrivit Agerpres.El a precizat că liderii europeni şi-au continuat schimburile de opinii după discuţiile de sâmbătă dimineaţă cu preşedintele american Donald Trump. În acelaşi mesaj, preşedintele francez salută ”disponibilitatea Statelor Unite” de a contribui la garanţiile de securitate pentru Ucraina care ar trebui să însoţească orice acord de pace.
Întâlnirea din Alaska între preşedinţii Trump şi Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuţiile fără a face vreo declaraţie despre o posibilă încetare a focului în Ucraina şi fără a anunţa rezultate concrete.
Rusia vrea ca Ucraina să-i cedeze patru regiuni ocupate parţial de forţele sale (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), în afară de peninsula Crimeea anexată deja de Moscova în 2014, şi să renunţe la livrările de arme occidentale către Kiev şi la orice intenţie de aderare la NATO. Aceste cerinţe sunt inacceptabile pentru Kiev, care doreşte o încetare necondiţionată şi imediată a focului şi garanţii de securitate solide.
Zelenski pleacă la Washington
Summitul din Alaska a lăsat pe toată lumea cu ochii-n soare, fără încetare a focului, fără soluții reale. Donald Trump a fugit cu ambiții, dar fără acorduri concrete. În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță o ofensivă diplomatică: pleacă în forță spre Washington, pregătit pentru discuții intense, după o convorbire cu Trump și liderii NATO și UE.
„Am avut o conversație lungă și substanțială cu @POTUS. Am început cu discuții individuale înainte de a-i invita pe liderii europeni să ni se alăture. Această convorbire a durat mai mult de o oră și jumătate, inclusiv aproximativ o oră din conversația noastră bilaterală cu președintele Trump. Ucraina își reafirmă disponibilitatea de a depune eforturi maxime pentru a realiza pacea.Președintele Trump a informat despre întâlnirea sa cu liderul rus și despre principalele puncte ale discuției lor. Este important ca puterea Americii să aibă un impact asupra evoluției situației. Susținem propunerea președintelui Trump privind o întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA și Rusia. Ucraina subliniază că problemele cheie pot fi discutate la nivel de lideri, iar un format trilateral este potrivit pentru acest lucru. Luni, mă voi întâlni cu președintele Trump la Washington, DC, pentru a discuta toate detaliile privind încetarea crimelor și a războiului. Sunt recunoscător pentru invitație. Este important ca europenii să fie implicați în fiecare etapă pentru a asigura garanții de securitate fiabile împreună cu America. De asemenea, am discutat semnalele pozitive din partea părții americane privind participarea la garantarea securității Ucrainei. Continuăm să ne coordonăm pozițiile cu toți partenerii. Le mulțumesc tuturor celor care ajută”, a transmis Zelenski, pe X.
Subiectul privind o eventuală reuniune trilaterală între preşedinţii american, rus şi ucrainean nu a fost discutată de Donald Trump şi Vladimir Putin la summitul desfăşurat în Alaska, a declarat consilierul prezidenţial rus pentru afaceri externe Iuri Uşakov, transmite sâmbătă Reuters, care citează agenţia de presă rusă TASS.Uşakov a adăugat că nu ştie când se vor întâlni din nou preşedintele SUA şi omologul său rus. La rândul său, vicepreşedintele Consiliului de Securitate Naţională rus, Dmitri Medvedev, fost premier şi fost preşedinte al Federaţiei Ruse, a spus că summitul Trump-Putin a arătat că negocierile sunt posibile fără condiţii prealabile, în timp ce Moscova îşi continuă operaţiunile de pe frontul din Ucraina.
Preşedintele Donald Trump a avut o discuţie lungă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski în timpul zborului de întoarcere la Washington DC, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Trump i-a informat pe Zelenski şi pe liderii europeni despre întâlnirea cu Putin.Convorbirea, la care au mai participat preşedintele Comisiei Ursula von der Leyen, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer şi secretarul general al NATO Mark Rutte, a durat „puţin peste o oră”, a anunţat sursa menţionată.
Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord (dar fără aderarea formală la NATO), relatează Agerpres. Propunerea a fost formulată după summitul pe care Trump l-a avut în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă surse diplomatice citate de AFP şi Reuters. Premierul italian, Giorgia Meloni, a confirmat discuţii asupra acestei propuneri.
„Ca una dintre garanţiile de securitate pentru Ucraina, partea americană a propus o garanţie de tip Articolul 5, dar în afara NATO şi cu acordul prealabil al lui Putin”, a declarat o sursă citată de AFP.
Aceasta a precizat că propunerea i-a fost transmisă de Trump lui Zelenski în discuţia lor telefonică ce a urmat summitului Trump-Putin. A fost reiterată apoi în convorbirea pe care preşedintele american a avut-o cu lideri europeni.Aceştia din urmă susţin ideea, dar doresc clarificări asupra rolului pe care SUA şi l-ar asuma în acest demers, considerând că Washingtonul ar trebui de asemenea să-şi asume angajamente în oferirea unor astfel de garanţii Kievului, afirmă o altă sursă, potrivit Reuters.
Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, care s-a numărat printre liderii europeni participanţi la convorbirea cu Trump după summitul avut de acesta cu Putin la Anchorage, a declarat că „punctul crucial” continuă să fie garanţiile de securitate pentru a preveni noi invazii ruseşti în Ucraina şi a semnalat că la acest capitol summitul Trump-Putin a adus „noutăţile cele mai interesante”.Ea a subliniat în acest sens că preşedintele Trump „a preluat ideea italiană” de stabilire a unor garanţii de securitate pentru Ucraina inspirate de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, ce cuprinde clauza de apărare colectivă, prin care să fie definită în cazul Ucrainei o „clauză de securitate colectivă” în virtutea căreia, în cazul unei noi agresiuni, să beneficieze de sprijinul tuturor partenerilor săi, inclusiv al SUA.
În scurte declaraţii date presei la finalul summitului din Alaska, încheiat fără rezultate concrete, Trump şi Putin au vorbit vag despre anumite înţelegeri, fără a oferi vreun detaliu. Dar, într-un interviu acordat apoi postului Fox News, Trump a spus că discutat cu Putin despre schimburi de teritorii, referindu-se de fapt la cedarea către Rusia a unor teritorii ale Ucrainei ocupate în prezent de armata rusă, şi despre garanţii de securitate pentru Ucraina, adăugând că „în mare parte sunt de acord”. „Cred că suntem foarte aproape de un acord”, a susţinut Trump.”Mai trebuie ca şi Ucraina să-l accepte. Poate că ei vor spune „nu””, a adăugat preşedintele american, ce l-a sfătuit însă pe Zelenski „să încheie un acord”.
Preşedintele ucrainean a subliniat necesitatea unor garanţii de securitate pentru ţara sa.El a afirmat, după discuţia cu Trump ulterioară summitului acestuia cu Putin, că a primit „semnale pozitive din partea americană” cu privire la implicarea SUA în oferirea unor garanţii de securitate Ucrainei.În declaraţia dată după summit în Alaska, Putin şi-a menţinut poziţia asupra condiţiilor sale de încheiere a războiului, vorbind din nou despre necesitatea de abordare a „cauzelor profunde” ale acestuia, a „preocupărilor legitime” ale Rusiei şi a restabilirii „unui echilibru corect în sfera securităţii în Europe şi în lume”. Totuşi, el s-a declarat de acord cu Trump că securitatea Ucrainei trebuie „asigurată”. „Aş dori să sper că înţelegerea la care am ajuns ne va permite să ne apropiem de acest obiectiv şi să deschidem calea către pace în Ucraina”, a adăugat Putin. El le-a cerut Ucrainei şi susţinătorilor europeni ai acesteia să nu creeze obstacole şi să „nu încerce să perturbe progresul incipient prin provocări sau intrigi de culise”.
Nicușor Dan: „Ucraina trebuie sa își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto”
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă, într-o postare pe platforma X (fostul Twitter), la summitul desfășurat în Alaska între Donald Trump și Vladimir Putin, subliniind că reuniunea reprezintă „o primă etapă pentru a începe negocierile de pace” și că România sprijină demersurile menite să ducă la încetarea războiului din Ucraina.
Președintele României a apreciat eforturile președintelui american Donald Trump, pe care le consideră „menite să oprească acest război ilegal și să pregătească drumul spre o pace justă și durabilă”. Totodată, Nicușor Dan a subliniat că viitoarele discuții trebuie să ia în considerare atât interesele Ucrainei, cât și pe cele ale europenilor.
„Ucraina trebuie să își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto”, a punctat președintele României. El a salutat faptul că Volodimir Zelenski urmează să meargă la Washington pentru discuții directe cu Donald Trump, considerând acest pas „esențial” pentru definirea unei strategii de negociere. Nicușor Dan a subliniat importanța presiunii politice exercitate de SUA asupra Moscovei pentru a o determina să continue negocierile. În acest sens, el a declarat sprijinul României pentru organizarea unui summit trilateral – Trump, Putin, Zelenski – cu sprijin european.
„Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze”, a transmis șeful statului, reafirmând că poziția României rămâne fermă: sprijin pentru Ucraina, respectarea principiilor suveranității și integrității teritoriale și încetarea necondiționată a ostilităților.
Președintele a mai arătat că, în cadrul Coaliției de Voință, au fost discutate garanțiile de securitate necesare Ucrainei, iar implicarea SUA, anunțată de Trump, este „salutară și determinantă în procesul de pace”.„Pentru noi rămâne esențială menținerea unității transatlantice și a coordonării strânse între UE, SUA și NATO asupra deciziilor următoare”, a mai precizat Nicușor Dan.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google