Suedia și Finlanda accelerează aderarea la NATO. Rusia amenință cu RĂZBOI nuclear

Aderarea Finlandei la NATO este „cu siguranță” o amenințare pentru Rusia, iar decizia necesită un răspuns similar din partea Moscovei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO, iar extinderea NATO nu va face lumea sau Europa mai stabilă. Oficialul rus a mai precizat că atacurile asupra regiunilor rusești de la granița cu Ucraina înseamnă că sunt necesare măsuri suplimentare cu scopul de a asigura securitatea regiunilor respective. Declarațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului vin în urma celor ale fostului președinte rus, Dmitri Medvedev, care a avertizat, joi, Occidentul că sprijinul militar intensificat acordat Ucrainei riscă să declanșeze un conflict „direct și deschis” între Rusia și alianța militară NATO, care ar putea degenera într-un „război nuclear”.

Președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au dat astăzi undă verde pentru aderarea Finlandei la NATO, o schimbare majoră în politica de securitate, în contextul invaziei ruse în Ucraina. Cererea Finlandei va fi probabil urmată de cea a Suediei, alăturarea celor două țări la alianța nord-atlantică urmând să se facă în ciuda avertismentelor repetate ale Rusiei.

Președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au arătat într-o declarație comună că Finlanda „trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere” și și-au exprimat speranța că pașii politici necesari la nivel național vor fi făcuți în următoarele zile.

În această primăvară a avut loc o dezbatere importantă despre posibiliatea aderării Finlandei la NATO. A fost nevoie de timp pentru ca parlamentul și întreaga societate să-și stabilească pozițiile în această chestiune. A fost nevoie de timp pentru contacte internaționale cu NATO și statele sale membre, precum și cu Suedia. Am vrut să alocăm spațiul mecesar acestei dezbateri. Acum, când momentul pentru luarea deciziei se apropie, ne declarăm viziunile identice, pentru informarea grupurilor parlamentare și a partidelor. Statutul de membru NATO va întări securitatea Finlandei. Ca membru NATO, Finlanda va întări întreaga alianță defensivă. Finlanda trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere. Sperăm că pașii naționali necesari pentru această decizie vor fi făcuți rapid, în zilele următoare”, se arată în declarația comună transmisă de președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin.

Președintele și premierul Finlandei au anunțat joi dimineață sprijinul lor pentru aderarea țării la NATO, potrivit CNN. Finlanda, care are 1.300 de kilometri de graniță și un trecut dificil cu Rusia, a crescut gradual cooperarea cu NATO, după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014. Însă până acum s-a abținut în a adera la alianța nord-atlantică, pentru a menține relații prietenoase ci vecinul său de la est. Președintele Niinisto conduce politica externă a țării împreună cu guvernul, potrivit Constituției, iar poziția lui este considerată decisivă pentru începerea procesului de aderare, potrivit Reuters. Guvernul și parlamentul sunt așteptate și ele să aprobe decizia în curând.

Mesajul meu este clar: Finlanda își va asigura securitatea. Acest lucru nu se va face în detrimentul nimănui”, a declarat Niinisto săptămâna trecută, după o ședință cu comisia de apărare a parlamentului.

Poziția finlandezilor față de NATO s-a schimbat rapid după invazia Rusiei în Ucraina. Sprijinul populației pentru aderarea Finlandei la NATO a crescut la valori record în ultimele luni – cel mai recent sondaj realizat de postul public YLE arătând că 76% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării și doar 12% împotrivă. Prin comparație, sprijinul pentru aderare se situa în jurul a 25% în anii dinaintea invaziei ruse în Ucraina. Finlandezii privesc cu îngrijorare ce se întâmplă în Ucraina, în condițiile în care au purtat două războaie cu Rusia între 1939 și 1944, când au respins o încercare de invazie, dar au pierdut aproximativ 10% din teritoriul lor la negocierile de pace care au urmat.

Guvernul Suediei intenționează să depună săptămâna viitoare o cerere de aderare la NATO, urmând exemplul vecinului său, Finlanda, care și-a rescris politica de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial în urma invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat joi cotidianul Expressen, citat de Reuters. Parlamentul Suediei va dezbate luni situația de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o ședință specială a cabinetului, în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a depune cererea, a precizat Expressen, citând surse anonime.

O cerere va fi trimisă imediat după aceea, presupunând că nu apare nimic neașteptat, au declarat sursele pentru Expressen. În urma invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numește „operațiune militară specială”, atât Suedia, cât și Finlanda au căutat o mai mare securitate prin aderarea la NATO, renunțând la decenii de neutralitate militară. O comisie care analizează revizuir a politicii de securitate din Suedia, care implică toate partidele politice, urmează să își prezinte vineri concluziile. În paralel, social-democrații aflați la guvernare încă dezbat dacă să schimbe politica și să susțină o cerere de aderare. Partidul urmează să ia o decizie duminică. Tot joi, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și prim-ministrul Sanna Marin au declarat că țara trebuie să solicite aderarea la alianța militară NATO „fără întârziere”, exercitând presiuni asupra Suediei pentru a face același lucru.

Finlanda este cel mai apropiat aliat militar al Suediei și cealaltă țară nordică care nu este membră a NATO.

Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și aliat de lungă durată al lui Vladimir Putin, a reacționat în această dimineață la vestea că Finlanda și Suedia se apropie de aderarea la NATO.

„În contextul războiului prin procură declanșat de țările occidentale cu Rusia, vreau să articulez încă o dată foarte clar lucruri care sunt deja atât de evidente pentru toți oamenii rezonabili.

  1. Furnizarea Ucrainei de către țările NATO cu arme, antrenarea trupelor sale pentru a folosi echipamente occidentale, trimiterea de mercenari și desfășurarea de exerciții de către țările Alianței în apropierea granițelor noastre sporesc probabilitatea unui conflict direct și deschis între NATO și Rusia în locul „războiului lor prin procură”.
  2. Un astfel de conflict are întotdeauna riscul de a se transforma într-un război nuclear în toată regula.
  3. Acesta va fi un scenariu catastrofal pentru toată lumea”, a spus Medvev pe Telegram în această dimineață.

El a încheiat prin a îndemna Occidentul „să nu vă mințiți pe voi înșivă și pe alții” și „să nu vă înecați cu propria salivă în paroxismele rusofobiei!”. Aderarea Finlandei la NATO va amenința Rusia, a declarat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

Absolut”, le-a spus el reporterilor când a fost întrebat. „O altă extindere a NATO nu face ca continentul nostru să fie mai stabil și mai sigur”, a explicat Peskov, relatează Interfax. De asemenea, el a fost întrebat dacă Kremlinul a calculat riscurile aderării la NATO în alte țări vecine ca reacție la „operațiunea specială” din Ucraina. „O varietate de opțiuni sunt întotdeauna luate în considerare și analizate”, a răspuns Peskov.

El a mai spus că Rusia va efectua o analiză specială după aderarea Finlandei la NATO pentru a dezvolta măsurile necesare pentru a-și asigura securitatea. „Dacă vă amintiți, există o instrucțiune actuală a președintelui și a comandantului-șef de a elabora o listă de măsuri pentru consolidarea flancurilor noastre vestice în legătură cu consolidarea flancului estic al NATO. NATO se îndreaptă în direcția noastră. Prin urmare, desigur, toate acestea vor deveni elemente pentru o analiză specială și pentru dezvoltarea măsurilor necesare pentru a echilibra situația și a ne asigura securitatea”, a declarat Peskov reporterilor când a fost întrebat care ar putea fi răspunsul Rusiei la aderarea Finlandei la NATO.

Totul va depinde de ceea ce va fi exprimat procesul de extindere ulterioară a NATO, cât de mult se va mișca infrastructura militară, se va apropia de granițele noastre”, a spus el.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.