SUA au aprobat un pachet de ajutor de aproape 14 MILIARDE de dolari pentru Ucraina

Senatul american a aprobat cu o majoritate covârșitoare un pachet de ajutor de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul de lege a fost trimis la Casa Albă pentru a fi semnat de președintele Joe Biden, relatează CNN:

Le dăm ucrainenilor miliarde de dolari pentru alimente, medicamente, adăposturi și sprijin pentru cei peste două milioane de refugiați”.

Prevederea face parte dintr-un proiect de lege mai amplu privind cheltuielile guvernamentale și a fost aprobată după ce democrații, aflați la putere au renunțat, la finanțarea pentru înlăturarea efectelor COVID din cauza rezistenței republicanilor.

Le dăm ucrainenilor miliarde de dolari pentru alimente, medicamente, adăposturi și sprijin pentru cei peste două milioane de refugiați care au fost nevoiți să părăsească Ucraina, precum și fonduri pentru transferuri de arme precum Javelin și Stinger”, a spus liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, înainte de vot.

Oamenii din Ucraina au nevoie de ajutorul nostru imediat și acest proiect este cel mai rapid și mai direct mod de a le oferi ajutor rapid”, a adăugat el.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *