Studenți ai Universității Ovidius s-au făcut remarcați la un concurs național de securitate informatică

Cinci studenți ai Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) au participat la concursul național de securitate informatică UNbreakable România de tip „Capture the flag”, informează  asist. univ. dr. Dorin Iordache. Potrivit sursei citate, competiția ce s-a desfășurat individual și pe echipe este destinată liceenilor și studenților din țară care se pregătesc pentru o carieră în securitate cibernetică sau doresc să își îmbunătațească cunoștințele din domeniul securităţii cibernetice, fiind ocazia concretă de a verifica propriile cunoştinţe.

„Pe măsură ce decalajul de competențe în materie de securitate cibernetică continuă să crească atât în sectorul privat, cât și în cel public, competițiile de securitate cibernetică au fost recunoscute la nivel mondial că o metodă eficientă pentru găsirea de noi talente. Mai mult decât atât, aceste inițiative au fost create pentru a încuraja dezvoltarea competențelor necesare pentru a alege o carieră în securitate cibernetică”, precizează asist. univ. dr. Dorin Iordache.

La concursul individual, care a avut loc în perioada 15-16 mai 2021, dintr-un număr total de 700 de participanţi, studenții FMI au obținut următoarele rezultate:

Specializarea Informatică:

Iustin-Alexandru Vîlcu, student în anul II –   locul 26,

Alexandru Chiriacescu, student în anul II – locul 27,

Specializarea Computer science:

Marius-Paul Boldeanu, student anul II – locul 30,

Andrei Ispas,  student anul I, – locul 31,

Costin- Tiberiu Vasilescu,  student anul I – locul 67

La concursul pe echipe, desfăşurat în perioada 04-06 iunie 2021, aceiași cinci studenţi, grupaţi în două echipe – Blackout şi G2OVI – s-au clasat locurile 17, respectiv 21.

Performanțele din competiție vor fi utilizate pentru a calcula clasamentul final #ROEduCyberSkills al liceelor și universităților din România.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *