STS: Portalul web pentru certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru LANSAREA din 1 iulie! Cîțu: „Ar putea fi folosit intern unde este nevoie de dovadă de vaccinare. Poate la concerte…”

Portalul web de pe care cetăţenii români sau străini îşi pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din data de 1 iulie, anunţă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Specialiştii STS, care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României. Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziţie, începând de joi, ACEASTĂ PLATFORMĂ!

Interfaţa aplicaţiei este intuitivă, iar în mai puţin de 10 paşi poate fi obţinut certificatul:

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.

2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei.

3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.

4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

5. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul “CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate introduc: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit. Cetăţenii străini selectează opţiunea “Paşaport/Act de identitate” şi completează câmpurile care cuprind: “Ţara care a emis paşaportul”, numărul “paşaportului sau al cărţii de identitate”, iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

6. În funcţie de categorie, se completează:

* Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.

* Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.

* Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

* Se apasă butonul “Salvează”, iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

* Ulterior, în secţiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Câteva precizări importante:

* Certificatul este gratuit.

* În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor.

* Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări.

* În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.

* La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format pdf, a documentului, care se poate tipări.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obţinerea altor informaţii privind utilizarea lor, a fost operaţionalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obţinut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia îşi are domiciliul persoana, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor. În situaţiile în care apar inadvertenţe între informaţiile completate de o persoană şi cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecţii de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puţin 12 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de test efectuat – rapid sau PCR.

STS aminteşte că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecţiune sau deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică. Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat şi din Aplicaţia Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate şi au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conţine o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea şi validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziţie de STS, astfel încât cetăţenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în ţară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliţia de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile şi 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicaţia „CoronaScan”. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât şi tipărit pe hârtie. Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice.

Baciu (Sănătate): „Certificatul digital este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale UE, plus statele din Spaţiul Schengen

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat, mari seară, că certificatul digital, care va putea fi descărcat de la 1 iulie, este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus statele din Spaţiul Schengen (Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia).

Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care creează cadrul legal pentru folosirea certificatului digital al UE privind COVID. Documentul va fi publicat în curând în Monitorul Oficial. Certificatul digital este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus statele din Spaţiul Schengen (Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia). Acest document este menit să ne ajute să ne deplasăm mult mai repede în interiorul blocului comunitar pentru că verificarea lui va dura doar câteva secunde”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Andrei Baciu.

Acesta anunţă că, de joi, pot solicita acest document toţi cetăţenii care s-au vaccinat, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau au un rezultat negativ la un test SARS-CoV2 (antigen rapid-24h sau RT-PCR-72h).

Nu uita: certificatul conţine datele de identificare şi situaţia în care te afli (vaccinat, testat sau vindecat); sistemul din altă ţară doar confirmă, prin scanarea codului QR, că certificatul este valid, nu sunt colectate alte date; datele medicale rămân în ţara care a emis certificatul digital”, a mai scris Baciu.

Acesta a precizat că va exista un call-center pentru a fi semnalate probleme în legătură cu emiterea certificatului. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022.

Premierul Florin Cîțu a dat un exemplu de folosire pe plan intern a certificatului digital Covid, care va fi emis de la 1 iulie pentru circulația în UE. Acesta a spus, la Digi24, că acolo unde este nevoie de o dovadă de vaccinare, certificatul ar putea fi o soluție mai simplă, precum în cazul concertelor.

Până la o anumite capacitate, nu ai nevoie de nicio dovadă. De exemplu, și pentru hotelieri, mergem pe capacitate maximă de la 1 iulie şi nu este nevoie de o dovadă a vaccinării, de multe ori. Dar acolo unde este nevoie de o dovadă de vaccinare, poate fi o metodă mai simplă pentru a dovedi, poate la concerte, pentru a dovedi că oamenii sunt vaccinaţi. Poate această variantă este simplă. Nu știu care va fi cea mai bună soluție. Noi vom permite persoanelor vaccinate să aibă aceste evenimente cu un număr mai mare de persoane. Organizatorii îşi aleg ce variantă este mai confortabilă şi mai bună pentru ei şi oferă siguranţă celor care merg la concert. Este un certificat verde apărut pentru circulația între țări. În interior vom vedea dacă va prinde sau nu. Relaxările continuă și s-ar putea să nu avem nevoie de el”, a declarat Florin Cîţu.

Guvernul a adoptat, marți, o OUG care reglementează eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital privind Covid, pentru libera circulație în UE pe durata pandemiei de Covid-19. Acesta se eliberează pentru: vaccinarea anti-Covid; testarea pentru infecția de Covid cu test antigen rapid și test RT-PCR; vindecarea în urma infecției cu Covid. Certificatele vor putea fi eliberate în format digital, iar pentru persoanele care nu au acces la acestea în format digital, primăriile, direcţiile de evidenţă a populaţiei şi direcţiile de sănătate publică vor putea asista cetăţenii pentru eliberarea certificatului în format letric.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *