Comisia Europeană interzice, până pe 5 iunie, importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă, ulei de floarea-soarelui din Ucraina în România, dacă statele membre care au decis unilateral să interzică importurile nu vor renunţa la decizie, şi va aloca de urgenţă României sprijin financiar din pachetul de 100 de milioane euro stabilit pentru cele cinci ţări membre vecine Ucrainei, afectate de importurile masive, a anunţat ministrul Agriculturii Petre Daea.
Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, salută decizia Comisiei Europene și nu a ascuns faptul că și-ar dori această măsură până la… finalul anului, după modelul instaurat deja de Polonia:
„Insistențele PSD, dar și poziționarea României, de respectare și aplicare a regulilor europene, dau roade! Importurile de cereale din Ucraina în România vor fi suspendate până cel puțin la data de 5 iunie, cu posibilitatea prelungirii până la sfârșitul anului! Este vorba de 5 (cinci) produse; grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță, ulei de floarea-soarelui. Se permite doar TRANZITUL cerealelor/produselor ucrainene pe teritoriul țării noastre, în vederea exportului către terți. Alte produse agricole intră într-un sistem de monitorizare, astfel încât să se facă o evaluare adecvată în privința măsurilor care s-ar impune în viitor. În plan financiar, datele arată că România primește încă 30 de milioane de euro, din totalul de 100 de milioane compensații suplimentare decise de Comisia Europeană. Este cea mai mare sumă, după Polonia! Ungaria, Bulgaria si Slovacia primesc împreună doar 31 de milioane de euro. Astfel, fermierii români afectați vor primi un sprijin total de cel puțin 50 de milioane de euro – 10 milioane prima tranșă de la UE, 10 milioane de la bugetul național și încă 30 de milioane de euro acum. Comisia a luat decizia să acorde sprijin României, indiferent dacă statele care au luat măsuri unilaterale renunță sau nu la acele măsuri. Statele care au luat deja măsuri de interzicere a importurilor vor primi sprijinul CE doar dacă renunță la ele”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google