Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Proiectul a fost aprobat cu 214 voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă”, 23 de abţineri. Un deputat nu a votat. Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a câte unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a câte unui număr de 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
Printre cei care au votat pentru a fost și președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, care – după vot – a transmis faptul că „trebuie făcută distincția între habitatul natural al urșilor – departe de comunitățile mari de oameni – și zonele de interacțiune dintre urși și oameni”:
„Era necesară intervenția legislativă, în condițiile în care România a ajuns printre primele locuri din lume privind densitatea populației de urși, cu mult peste densitatea optimă. De unde și incidentele tragice generate! Peste 40% din toți urșii din Europa se află în România. Dacă vânătoarea, fie și controlată, nu ar fi fost sistată în 2016, asemenea nenorociri, ca cea petrecută acum, nu s-ar fi petrecut! Legea prevede acum în mod expres că vânarea urșilor, conform noilor cote, se va face în zonele de risc în care au avut loc cele mai frecvente atacuri împotriva oamenilor și cele mai mari distrugeri materiale provocate de urși. Așadar, scopul reglementării nu este de a da liber la vânătoare, ci de a elimina riscul unor noi atacuri ale urșilor asupra oamenilor! Viața oamenilor prevalează, iar acest lucru trebuie însușit și de ONG-urile care până acum s-au opus acestei reglementări! Cota de prevenție este de 426 urși, repartizați în funcție de numărul de atacuri la adresa oamenilor. Cota de intervenție este de 55 urși – în funcție de cererile urgente pentru rezolvarea unor probleme grave generate de prezența urșilor. Trebuie făcută distincția între habitatul natural al urșilor – departe de comunitățile mari de oameni – și zonele de interacțiune dintre urși și oameni. Problema care trebuie rezolvată este de a îndepărta de urșii din zona de interacțiune, nu din habitatul lor natural!”, a transmis senatorul Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google