Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, lansează un apel public către parlamentarii PNL și USR din județul Constanța – Bogdan Huțucă, Silviu Coșa, Marian Crușoveanu (PNL), respectiv Stelian Ion și Remus Negoi (USR) – solicitându-le să susțină prelungirea măsurii de plafonare a prețurilor la cele 17 alimente de bază. Potrivit datelor oficiale, prețurile la aceste produse sunt, în prezent, mai mici decât în iunie 2023, momentul introducerii plafonării. Felix Stroe subliniază că această măsură a avut un impact pozitiv semnificativ pentru populație, în contextul scumpirilor la energie și al creșterii TVA-ului, permițând românilor să cumpere pâine, lapte, carne sau ulei la prețuri accesibile.
„Încetarea acestei măsuri – așa cum își doresc partidele din care faceți parte – va duce la creșteri explozive de prețuri, de cel puțin 20%, la alimentele care se află pe masa fiecărui constănțean”, avertizează senatorul social-democrat.
Felix Stroe subliniază că, dincolo de apartenența politică sau de inițiativa introducerii plafonării, responsabilitatea față de alegători trebuie să primeze: „Nu contează cine a inițiat plafonarea și nici că suntem din partide cu ideologii diferite, important este să facem bine pentru cei care ne-au ales.” În acest context, liderul PSD Constanța le cere colegilor din PNL și USR să acționeze pe linie de partid și să-i solicite premierului Ilie Bolojan prelungirea măsurii de plafonare a prețurilor la alimentele de bază.
„Stimați colegi, vă cer să acționați pentru constănțeni! Este datoria dumneavoastră față de constănțenii care v-au votat și v-au trimis în Parlament!”, transmite senatorul Felix Stroe.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google