România se numără printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar, arată datele publicate la 15 aprilie, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).Rezultatele confirmă astfel efectul pozitiv al investițiilor masive promovate de Guvernul PSD în economia românească. Anul trecut, valoarea investițiilor publice a fost la un nivel-record de 101 miliarde de lei, adică peste 20 de miliarde de euro. Pentru 2024, valoarea prognozată a acestora este de peste 120 de miliarde de lei, adică echivalentul a 7,2% din PIB.
Cifrele îl bucură pe președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, care a transmis faptul că „statistica europeană ne arată că economia națională se dezvoltă sănătos și că stabilitatea politică poate genera stabilitate economică”:
„Dacă există impresia că se vorbește mai mult despre (pre)campania electorală: investițiile și schemele de ajutor de stat pentru industrie, promovate de Guvernul Ciolacu, au adus România pe primele locuri din Uniunea Europeană în privința creșterii producției industriale! România depășește la acest capitol state industriale puternice, precum Germania, Franța, Italia. Programul PSD „Fabricat în România”, cu componente de sprijin pentru industria prelucrătoare și pentru industria materialelor de construcții, va susține în continuare producția industrială din țara noastră! Statistica europeană ne arată că economia națională se dezvoltă sănătos și că stabilitatea politică poate genera stabilitate economică. România a înregistrat în luna februarie 2024, față de luna precedentă, o creștere a producției industriale de 2,7%, cu aproape de 4 ori mai mult decât media UE (+0,7%). Țara noastră s-a situat pe locul 5 din UE la acest indicator, după Irlanda (3,8%), Ungaria (3,5%), Slovenia (3,3%) și Letonia (2,9%). Deci, economia funcționează!”, a transmis senatorul Stroe.
Agenția de rating S&P a reconfirmat, la 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă. Decizia reconfirmării ratingului suveran și a menținerii perspectivei stabile este susținută, în opinia agenției, de stocul moderat de datorie externă și guvernamentală și de perspectivele solide de creștere ale țării noastre în următorii doi ani. Agenția S&P a scos în evidență atât reziliența de care a dat dovadă piața muncii din țara noastră, cât și faptul că șomajul rămâne aproape de minimele istorice înregistrate.
Datele publicate de INS arată că în România, în februarie 2024, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă, atât ca serie brută (+10,8%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (+2,7%).
Potrivit Eurostat, producţia industrială a crescut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,7% în UE, în luna februarie comparativ cu luna ianuarie. Statele membre cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale au fost: Irlanda (3,8%), Ungaria (3,5%), Slovenia (3,3%), Letonia (2,9%) şi România (cu un avans de 2,7%). Datele confirmă astfel că programele de ajutor de stat pe zona industriei prelucrătoare și în cea a materialelor de construcții, lansate de Guvernul Ciolacu în toamna lui 2023, încep să funcționeze.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google