Site icon TOMIS NEWS

Stroe (PSD), de partea transportatorilor în privința Schengen: „Așa nu se mai poate!”

stroe felix parlament

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, anunță marți faptul că se alătură protestului Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), întrucât prin accesul pe jumătate la spațiul Schengen industria transporturilor rutiere pierde bani şi timpi de lucru esenţiali „prin cozile kilometrice formate la punctele de frontiera cu Ungaria şi cu Bulgaria”:

„Mă alătur protestului Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care atrage atenţia că sistemul Schengen – despre care cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că „nu funcţionează, prin urmare nu poate fi extins” – funcţionează de fapt doar pentru ţările prietene, dintre care România este exclusă. Avem nevoie de precizarea unei date clare pentru aderarea cu frontierele terestre, chiar şi condiţionată! Industria transporturilor rutiere pierde bani (2,55 de miliarde de euro pierderi în 2023, şi 2,41 de miliarde în 2022) şi timpi de lucru esenţiali, prin cozile kilometrice formate la punctele de frontiera cu Ungaria şi cu Bulgaria. Transporturile rutiere reprezintă principalul exportator de servicii al României, cu o valoare totală a serviciilor de transport de 7,81 de miliarde de euro anul trecut. Așa nu se mai poate!”, a transmis senatorul Stroe.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version