Stroe (PSD): „Certificatul verde produce dezechilibre GRAVE în sectoarele critice, din prima linie în combaterea pandemiei”

Plenul Senatului a dezbătut, miercuri, propunerea legislativă PNL-UDMR, care prevede că personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Comisiile reunite juridică şi de sănătate din Senat au dat marţi seară un raport de admitere cu amendamente, parlamentarii AUR făcând scandal în timpul dezbaterilor. Forul decizional este Camera Deputaţilor. Plenul Senatului nu a reușit să adopte, miercuri, propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Legea mai trebuie adoptată de Camera Deputaților pentru a putea merge la promulgare. Legea avea nevoie de 69 de voturi și a întrunit doar 67 pentru.

După votul de miercuri, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, a salutat rezultatul și a transmis faptul că a depus în Comisia de Sănătate din Senat un amendament potrivit căruia statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii:

Partidul Social Democrat a afirmat foarte clar, de la bun început, că NU va vota proiectul de lege inițiat de miniștrii PNL și UDMR, referitor la obligativitatea „Certificatului Verde”, deoarece este o reglementare NECONSTITUȚIONALĂ, care ar fi dat naștere unor grave discriminări între angajații din sectorul public și cei de la privat, dar și între diverse categorii socio-profesionale! Aceasta ar fi produs dezechilibre grave în sectoarele critice, din prima linie în combaterea pandemiei. Din acest motiv, am și depus în Comisia de Sănătate din Senat un amendament în acest sens, conform căruia statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii! Amendamentul a fost respins prin votul senatorilor PNL, USR și UDMR, ceea ce demonstrează încă o dată că cearta politică dintre partidele aflate la guvernare este doar de fațadă, Coaliția funcționând perfect în Parlament!? Toți senatorii PSD am votat ÎMPOTRIVA acestui proiect de lege! PSD sprijină recomandările Uniunii Europene în ceea ce privește controlul pandemiei, dar nu este de acord cu derapaje care adâncesc criza sanitară!”, a transmis Felix Stroe.

Anterior votului, senatorul constănțean a precizat că „ne așteaptă alte restricții absurde și ineficiente”:

Strigoii sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt și s-ar transforma într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pentru a pricinui relele celor vii. Constat cu surpriză că orice măsură poate aștepta până luni și că în general virusul umblă noaptea pe străzi, ca strigoii. Ne așteaptă deci alte restricții absurde și ineficiente – închiderea magazinelor mai devreme, restricții de circulație noaptea pentru cei nevaccinați sau fără legitimație sau fără „adeverință” etc. Niciuna nu va conduce la stoparea pandemiei!? E nevoie de TESTARE, e nevoie de MEDICAMENTE pentru bolnavii covid, e nevoie de ÎNCREDERE în măsuri coerente, pentru a crește gradul de conformare voluntară. Dacă se vine din nou cu stupidități, populația nu va respinge doar aceste restricții, ci și pe cele absolut necesare: purtarea măștii în spații închise sau în mijloace de transport, distanțarea etc. Împărțirea românilor în români buni și români „răi”, în funcție de vaccinare, nu va rezolva nici ea pandemia, dimpotrivă! Suntem destul de dezbinați și așa. Dar Johannis și cei din jurul lui par a crede că se poate mai mult”, a transmis Felix Stroe.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Stroe (PSD): „Certificatul verde produce dezechilibre GRAVE în sectoarele critice, din prima linie în combaterea pandemiei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *