Stroe a închis „cercul” în PSD: Lungoci, EXECUTAT de la municipiu! Răsăuțeanu și Vișan, luați în vizor

Răfuielile președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, cu proprii colegi nu s-au terminat. Astăzi, parlamentarii PSD au avut o conferință de presă în cadrul căreia au inaugurat noul sediu pentru activitățile din Legislativ, care a fost însă precedată de o ședință de partid extrem de furtunoasă. În cadrul conferinței, președintele interimar al organizației municipale, Lucian Lungoci, a fost destul de stresat. Există și explicația: în ședința de la 12:00, a fost dat jos din respectiva funcție, de Felix Stroe.

Președintele PSD duce încă de anul trecut lupte interne, pentru a-și păstra supremația. După plecarea violentă a lui Decebal Făgădău, au fost trași pe linie moartă mai mulți membri cu notorietate. Dacă Marius Horia Țuțuianu a prins totuși mandatul de deputat, mulți alții au fost… executați. Vineri a venit rândul lui Lucian Lungoci, care a fost înlocuit cu Ion Dumitrache, tatăl deputatului Cristina Dumitrache și poate singurul prieten al lui Stroe în PSD. De asemenea, în aceeași ședință, consilierul local Costin Răsăuțeanu și fostul deputat George Vișan au fost excluși din biroul municipal, rămânând astfel simpli membri de partid.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *