Spread the love

Camera Deputaţilor va lucra în sesiune extraordinară în perioada 1 – 15 iulie. Decizia a fost luată luni, în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la propunerea preşedintelui forului, Marcel Ciolacu. Astfel, s-a adus în atenția Biroului  Legislativ Inferior convocarea unei sesiuni extraordinare, pentru perioada 01-15 iulie 2020 și, printre cele 25 de proiecte care vor fi votate se regăsește și inițiativa USR „Fără penali în funcţii publice”.

După mai bine de doi ani de la startul campaniei, inițiativa intră la votul din Parlament, iar USR-iștii constănțeni apreciază că și de această dată trebuie o rezistență din partea partidului, întrucât ar putea apărea amendamente pe ultima sută de metri:

„Este ideea care trebuie să se regăsească în textul Constituției României cu valoare de principiu. Semnăturile celor peste un milion de români care au susținut această inițiativa cetățenească nu pot fi ignorate. După îndelungi tergiversări, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției va fi adusă în dezbaterea Camerei Deputaților în sesiunea extraordinară din prima jumătate a lunii iulie. A trecut mai bine de un an de la depunerea acesteia și a fost nevoie ca USR să facă nenumărate solicitări pentru ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi. Inițiativa a primit girul Curții Constituționale, așa că vechile partide nu au niciun motiv întemeiat să i se opună sau să apeleze la tot felul de tertipuri ori amendamente care ar putea să o facă neconstituțională. Cetățenii români vor o țară curată și au arătat asta și atunci când au semnat această inițiativă. Fără hoție ajungem departe!”, a transmis deputatul Stelian Ion.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *