Spread the love

Candidatul USR-PLUS pentru funcția de primar al municipiului Constanța, deputatul Stelian Ion, a votat duminică. Acompaniat de soție, Stelian Ion a subliniat că a venit un moment așteptat ani și ani la rând.

Oameni buni, ieri a plouat, azi a ieșit soarele, eu cred că e un semn. Nu sunt superstițios, dar astăzi simt că schimbăm ceva radical în Constanța și în alte orașe. Am venit cu mic, cu mare, la vot, am așteptat ani și ani la rând momentul ăsta. Acum simt că putem face o schimbare mare în Constanța și în România. Pentru Constanța – să dăm o șansă tinerilor, să nu mai plece din acest oraș. Pleacă generații, rând pe rând. Vrem să le dăm o șansă, să trăiască aici, să-și întemeieze o familie și să trăiască într-un oraș frumos, european, civilizat, în care să fie respectați, în care să aibă un job bine plătit, efectiv să le placă să trăiască în orașul lor. Este o senzație foarte puternică cea care mă încearcă pe mine astăzi, ca înainte de un examen important, atunci când dai un fel de examen de maturitate. Vedem dacă ne dorim altceva pentru Constanța. Deformație profesională: fiind avocat, mă simt ca atunci când merg în fața judecătorului să caut dreptate pentru orașul meu și pentru constănțeni. Simt că astăzi ne recuperăm demnitatea și sunt foarte optimist. Transmit un bun gând tuturor!”, a spus Stelian Ion.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *