Spread the love

Candidatul USR-PLUS pentru funcția de primar al municipiului Constanța, deputatul Stelian Ion, a organizat joi ultima conferință de presă a formațiunii politice din această campanie electorală. Alături de candidații de pe lista Consiliului Local Municipal, Stelian Ion s-a aflat pe strada Ștefan cel Mare, această junglă urbană a Constanței, reprezentativă pentru stadiul de subdezvoltare al orașului. Stelian Ion și-a prezentat cu acest ultim prilej programul său electoral:

„Avem în primul în minte, când vorbim de programul electoral, problemele acestui oraș și ale constănțenilor și găsirea de soluții. Candidatul PSD, primarul actual, a refuzat orice dezbatere. Candidatul PNL a refuzat orice dialog și dezbatere, cel puțin cu noi. (…) Dincolo de zarva electorală, ne prezentăm cu un proiect foarte bine alcătuit cu specialiști, care are la bază nevoile constănțenilor, nu invențiile noastre. Avem și o echipă foarte bună, fiecare mult mai bine pregătit pe domeniul lui decât mine, țin foarte mult la lucrul ăsta, să avem viceprimar cu care să ne mândrim, consilieri foarte activi, care vin cu proiecte și nu dorm în consiliul local. (…) PSD e foarte mulțumit de cum arată orașul. L-am văzut pe primarul Făgădău că felicita firma de salubrizare, spunea că totul e în regulă. Problema o reprezintă doar constănțenii. Vreau să contrazic această variantă a primarului. Problema nu o reprezintă doar constănțenii. Parțial pot fi de acord. Problema este Primăria, care nu a stat cu ochii pe firma de salubrizare, care nu și-a făcut datoria, care acționează doar acum înaintea alegerilor și plimbă câteva mașini prin tot orașul și postează apoi pe Facebook. Nu așa se face treabă”, a spus Stelian Ion.

Despre programul USR-PLUS prezentat astăzi, AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *