Spread the love

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit, luni, pentru a discuta remanierea guvernamentală, dar şi pe tema sondajelor în vederea desemnării prezidenţiabilului partidului. 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că, în perspectiva remanierii, a analizat activitatea a opt ministere şi că va continua. Carmen Dan a anunțat, înainte de CEx, că și-a depus mandatul de ministru al Internelor și apoi a intrat într-un dur schimb de replici cu premierul.

CITEȘTE ȘI:

Opoziția a salutat plecarea lui Carmen Dan din fruntea MAI, dar nu a uitat de problemele de la minister, precum protestul din 10 august. Printre cei din opoziție care au reacționat vehement este și deputatul constănțean al USR, Stelian Ion.

„Carmen Dan trebuia de mult să plece. Mai bine zis, Carmen Dan n-ar fi trebuit să ajungă niciodată într-o astfel de poziţie-cheie în stat. A fost permanent părtaşă la nelegiuirile lui Dragnea, iar în mandatul ei, Jandarmeria a devenit gardă pretoriană a aceluiaşi infractor. Nu doar că n-a plecat din funcţie după abuzurile din 10 august ale jandarmilor, din Piaţa Victoriei, dar a fost printre cei care au pus beţe în roate cercetării evenimentelor de atunci. Infatuată, cu o instrucție precară și habarnistă în chestiunile internelor şi administraţiei, doamna Nume-și-pronume, zisă și Am-decât-informațiile, zisă și Supprefect, este pesedistul tipic, aşa cum îl descrie colegul ei Bădălău: „Ceea ce suntem noi astăzi, partidul ăsta ne-a făcut pe fiecare dintre noi”. Nu poţi să transferi monopolul exercitării violenţei de la stat la un individ şi să nu plătești pentru asta. Norocul nostru și al ei au fost circumstanțele istorice și geografice care au împiedicat-o să-și manifeste plenar ticăloșia. Mai devreme sau mai târziu, Carmen Dan va da socoteală în fața legii pentru cum a înțeles să-și exercite mandatul”, a spus Stelian Ion.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *