Stelian Ion, mesaj de Ziua Justiției: „Reforma sistemului NU mai poate aștepta! Îi încurajez pe magistrați să fie FERMI și să nu se lase intimidați”

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Justiției. Ministrul, printre altele, a subliniat faptul că reforma sistemului nu mai poate aștepta și că magistrații nu trebuie intimidați de critici:

Cu ocazia Zilei Justiției române le adresez astăzi la mulți ani tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul vastului domeniu al justiției! Fără o justiție independentă, puternică, fermă și eficientă toate eforturile societății noastre pentru modernizare și reformă pot fi compromise. Deși hulită aproape zilnic, lovită, de multe ori nemeritat, din toate părțile, inclusiv din interior, Justiția română a reușit să protejeze statul de drept și să ne mențină ca țară pe o linie democratică, europeană, în momente în care aceste valori păreau periclitate grav. Sigur, Justiția este afectată de probleme cronice, reale, care îi scad din credibilitate și eficiență: durata mare a proceselor, volumul de activitate a instanțelor și parchetelor, posturile insuficiente de magistrați și personal auxiliar, dezvoltarea neunitară a sistemului judiciar, lipsa de coeziune în cadrul profesiilor juridice sunt doar câteva dintre ele. Preocupările noastre, la Ministerul Justiției, sunt în direcția creșterii ritmului digitalizării instanțelor, interconectării instituțiilor care au domenii de activitate care se intersectează, asigurării mijloacelor materiale și logistice pentru buna desfășurare a activității judiciare, precum și a coerenței legislației în domeniul justiției. Reforma sistemului judiciar nu mai poate aștepta! România este pe punctul de a face un important salt calitativ, spre modernizare. Atragerea eficientă a fondurilor europene, stimularea economiei, realizarea unor proiecte mari de investiții nu se pot realiza cu succes decât dacă justiția funcționează bine și dacă regulile sunt respectate. Nu toți actorii implicați au dorința și interesul de a respecta aceste reguli. Cu siguranță unii privesc acest context ca fiind favorabil îmbogățirii realizate prin încălcarea legii, iar această atitudine ar putea risca să ne încetinească ritmul de dezvoltare. Soluția nu este aceea de a slăbi vigilența, ci dimpotrivă. Banul public trebuie cheltuit eficient și corect. Lupta împotriva corupției trebuie continuată și întărită! Profit de această ocazie pentru a-i încuraja pe magistrați să fie fermi în aplicarea legii, să nu se lase niciodată intimidați, indiferent cât de mari ar fi presiunile la care ar putea fi supuși, fie că vin din afara sau din interiorul sistemului judiciar, să semnaleze neregulile pe care le constată. Să fie permanent conștienți de rolul esențial pe care îl au în societate și de faptul că, prin soluțiile lor, influențează în mod nemijlocit viața oamenilor și direcția către care ne îndreptăm cu toții. Criticile aduse uneori de societatea civilă la adresa justiției sunt generate de așteptările mari, legitime, pe care oamenii le au de la justiție. Mulți dintre cei care critică uneori justiția au ieșit în stradă pentru a proteja Justiția și independența magistraților. Magistrații nu trebuie să fie descurajați de aceste critici, ci trebuie să înțeleagă mesajul dat de societate și să răspundă acestor critici prin soluții corecte, date în baza legii, a probelor și a propriei conștiințe. Justiția este, în definitiv, un serviciu public, iar beneficiarii sunt justițiabilii și societatea în ansamblul său. Îi încurajez, de asemenea, pe magistrații care simt că au ceva de spus și care își doresc schimbări în bine în sistemul judiciar să facă un pas în față și să își asume cu curaj funcții de conducere. Îi chem pe cei care au vocație, dar și o bună pregătire teoretică să se înscrie la concursul de admitere în magistratură care va fi organizat în curând. Avem obiective clare: degrevarea instanțelor de judecată, ridicarea MCV și continuarea monitorizării statului de drept prin mecanismul Rule of Law, modernizarea și eficientizarea justiției din România. Cei care depun eforturi pentru a ne ține în loc, promovând un sistem judiciar autarhic, își irosesc energia pentru că nu vor putea împiedica modernizarea Justiției și nici nu ne vor deturna de pe calea europeana pe care am ales-o”, a transmis Stelian Ion.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *