Stelian Ion MĂTURĂ cu Cîțu și Ciolacu: „Am văzut când dă telefoane în momente-cheie şi aşteaptă LUMINĂ din altă parte… Este trist să ajungi BRELOCUL cuiva…”

|

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a afirmat, luni, că premierul Florin Cîţu este un conducător „foarte slab„, adăugând că l-a văzut pe acesta cum „dă telefoane în momente-cheie şi aşteaptă lumină din altă parte”.

Premierul Florin Cîţu este un pseudo-lider, nu este un lider, este un conducător foarte slab. E problema celor din PNL ce conducător îşi aleg, nu ne interesează pe noi, dar când vorbim de Guvernul României este clar că nu-i aparţin toate deciziile şi stă mai mult pe telefon să se consulte. Cu cine se consultă ar trebui să îl întrebaţi pe domnia sa, dar am observat că nu are autonomie, aşteaptă tot timpul indicaţii preţioase de la alţii şi este un lider foarte slab”, a declarat Stelian Ion la Digi24.

El a adăugat că l-a observat pe premier cum „în momente-cheie” dă telefoane şi aşteaptă „lumină” din altă parte.

L-am văzut cum în momente-cheie se retrage, dă telefoane, şi aşteaptă lumină din altă parte. Momente-cheie când sunt puse pe ordinea de zi chestiuni fierbinţi cu PNDL – ‘Anghel Saligny’, (…) au mai fost şi altele de-a lungul timpului. Timp de opt luni am stat alături şi, dacă la început am avut toată încrederea şi au fost momente în care a existat deschiderea aceasta, pe măsură ce am văzut că nu-şi respectă angajamentele şi nu respectă promisiunile pe care le dă faţă de USR-PLUS, mi-a fost tot mai clar că nu e partener cu care se poate continua”, a spus fostul ministru al Justiţiei.

Stelian Ion a declarat că noul plan de investiţii pregătit de Guvern poate să reprezinte una dintre mizele pentru care Partidul Social Democrat refuză să susţină moţiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîţu, întrucât PSD şi PNL s-ar putea înţelege asupra împărţirii banilor.

Se pare că acel proiect, care a fost şi el un măr al discordiei, în care nu este neapărat vorba despre dezvoltarea României, ci despre dezvoltarea unor firme ale unor prieteni cu cei care au pixul care semnează PNDL-ul. Aceasta este o miză, e posibil să se înţeleagă cu privire la modul de împărţire a banilor. Ar trebui să dea explicaţii preşedintele PSD. Este foarte trist să ajungi brelocul altcuiva, cât timp te consideri cel mai mare partid, cel mai puternic. La un moment dat, coabitarea dintre PNL şi PSD a fost foarte profitabilă pentru unii”, a explicat acesta.

Parlamentari USR și AUR au depus o moțiue de cenzură, însă liberalii, susținători ai premierului Florin Cîțu, contestă semnăturile și cer acordarea unui termen de două săptămâni petru verificarea acestora. PSD nu s-a raliat la demersul USRPLUS și AUR, însă a anunțat că va vota orice moțiune de cenzură va ajunge în plenul Parlamentului.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *