Spread the love

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului s-a întrunit, luni, în cadrul ședinței solemne dedicate sărbătoririi a 101 ani de la Marea Unire, eveniment istoric produs la Alba-Iulia, în care românii, practic, și-au împlinit visul multimilenar: toți românii, în aceeași țară.

Cu prilejul ședinței Parlamentului, în calitate de lider de grup al deputaților USR, constănțeanul Stelian Ion a avut un mesaj de transmis de la tribună:

În fiecare an de 1 Decembrie, celebrăm momentul de grație în care națiunea română a realizat împlinirea celui mai mare vis al său: Unirea tuturor provinciilor românești. Anul acesta, încărcătura emoțională este și mai mare, pentru că în curând se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din 1989. Ne putem exprima astăzi liber, putem circula liber, putem vota pe cine dorim, datorită faptului că în urmă cu 30 de ani niște români și-au dat viața pentru asta. Suntem obligați să le cinstim memoria și să avem mare grijă de moștenirea pe care ne-au lăsat-o. În fiecare an, ne adunăm cu toții de 1 Decembrie, amintindu-ne de unde am plecat și încercând să înțelegem de unde suntem și, mai ales, încotro ne îndreptăm ca țară. Societatea românească este, într-adevăr, tot mai polarizată. În ciuda faptului că toți facem apeluri la unitate, trebuie să ne unim în jurul… căror valori? Aceasta este întrebarea! Ce avem noi, românii, în comun? Multe. Soarta ne-a adus sub același acoperiș, România este casa noastră, este locul în care ne-am născut, în care trăim și, pentru cei mai muli dintre noi, locul în care ne vom găsi odihna alături de strămoșii noștri. Cu toții vorbim în limba română, unii mai bine, alții mai chinuit… cu toții afirmăm înflăcărat că ne iubim țara. Însă, faptele, demonstrează contrariul. Cu toții spunem că îi iubim pe români, însă unii dintre noi consideră că „ăștia” care au plecat în afara țării sunt mai puțini români și ar trebui să beneficeze de mai puține drepturi. Este un reflex comunist, din păcate, în vremea în care românii în care reușeau să iasă din acea mare temniță, care era România comunistă, erau considerați trădători de compatrioții lor. Ca și cum schimbarea coordonatelor spațiale ar fi modificat amintirile, conștiința sau sentimentele cele mai profunde. (…) 1 Decembrie 1918: românii au știut să lucreze împreună un proiect grandios, plătind cu greu tributul de sânge. A fost urmat doar cu câteva decenii mai târziu de un regim comunist odios, care i-a pedepsit pe mulți dintre ei, sfârșind în temnițele comuniste. Mulți dintre ei fiind denigrați dincolo de moarte. Ce ne separă și ce ne macină? Ne separă distanța, ne macină dorul de familie, de copii, de prieteni. Exodul teribil al milioanelor de români trebuie să ne dea serios de gândit! Clasa politică din 1989 și care a urmat a eșuat! De aceea, avem nevoie de oameni noi în politică. Unde vom ajunge dacă majoritatea tinerilor care termină acum studiile vor pleca în străinătate? Va rămâne o țară slabă, îmbătrânită, părăsită de tinerii ei. Poate cel mai mare proiect de țară al nostru ar trebui să fie reîntregirea României, înțelegând reîntregirea familiilor românilor! Asta putem s-o facem dacă oferim o viață decentă celor care trăiesc astăzi în România. O viață decentă este aceea în care vii pe lume fără să riști să dobândești din prima zi a vieții tale un streptococ sau este o țară în care poți avea acces la educație chiar dacă părinții tăi nu au venituri fabuloase, în care să poți să îți desfășori activitatea ca antreprenor, fără să fii hărțuit zi de zi de instituțiile statului! O țară în care, dacă suni la 112, cineva îți răspunde și altcineva te ajută imediat! O țară în care poți să îmbătrânești liniștit, în care nu ești la mila primarului pentru a primi o sacoșă cu făină și ulei în schimbul unui vot! Dacă vom reuși toate astea, vom putea să oprim acest exod. (…) Unii români înțeleg să respecte legile, regulamentele, toate aceste precepte. Alții aleg să le încalce! Trebuie să realizăm ce ne dorim! O societate în care să primeze domnia legii sau o societate în care să fie la putere cei care sunt descurcăreți, banul – cu care poți cumpăra orice? Vrem o societate în care să ne conducă penalii și analfabeții sau o societate în care să ne conducă cei care nu au astfel de probleme? Vestea bună este că România ultimilor ani a demonstrat că este sănătoasă! (…) Noi, cei de la USR, respectăm trecutul, gândindu-ne în principal către viitor! Dorim modernizarea rapidă a României, îmbunătățirea condițiilor pentru revenirea în țară a cât mai multor români și crearea condițiilor pentru întinerirea României!

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *