Stelian Ion (Justiție) AMENINȚĂ cu RUPEREA coaliției: „Au votat cot la cot UDMR cu AUR, deci este o FRĂȚIE, doar ca să nu meargă bine lupta anticorupţie!”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă duminică faptul că se poate rupe coaliţia de guvernare din cauza nerespectării obligaţiilor asumate în domeniul Justiţiei, el criticând UDMR care a votat „cot la cot” cu AUR în problema desfiinţării Secţiei speciale.

Culmea, iată, au votat cot la cot UDMR cu AUR, deci este o frăţie…doar ca să nu meargă lupta anticorupţie bine (…) Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu PNL, dar nu este suficient. Ne trebuie voturile colegilor din coaliţie, ale UDMR, pe care îi rog să-şi respecte cuvântul dat şi votul dat”, a declarat, duminică, Stelian Ion, la Prima TV, referindu-se la demersurile pentru desfiinţarea Secţiei speciale.

Ministrul afirmă că „ceea ce se întâmplă acum nu este deloc în regulă, nu e în acord cu interesele României”.

Cine are o astfel de abordare, de atac în continuare asupra DNA-ului, spun fără niciun menajament, că este în dezacord cu interesele României. Eu nu ştiu ce alte interese, dar vă spun foarte clar că, dacă nu se întâmplă aceste lucruri putem să ne luăm la revedere de la ridicarea MCV şi mulţi condiţionează includerea în Schengen de ridicarea MCV. Deci lucrurile sunt în lanţ. Cui profită, întreb retoric, faptul că noi nu vom avea aceste beneficii care sunt atât de necesare României. Şi iată că tot vorbea, şi îl citez pe domnul Hunor, tot vorbea de facturi care în politică la un moment dat se plătesc. Nu ştiu cine şi cui taie asemenea facturi unor politicieni, dar vă spun că această factură este una incorectă şi nu e în acord cu interesele României”, a mai declarat Stelian Ion.

Întrebat dacă se poate rupe coaliţia din cauza Secţiei speciale, Stelian Ion a răspuns: „Doar din cauza Secţiei speciale, acum, nu aş putea spune foarte clar, dar se poate rupe categoric pe nerespectarea obligaţiilor pe care ni le-am asumat pe Justiţie. Dacă nu reparăm Justiţia şi nu doar să ne facem că o reparăm, nu doar să împingem nişte legi care au un element de noutate, dar le în punctele esenţiale să fie un real progres şi o reparare a ceea ce s-a întâmplat în trecut – şi Secţia specială, desfiinşarea ei este prima încercare pentru noi – înseamnă că ne ratăm obiectivul pe Justiţie, însemană că toate celelalte domenii vor fi vulnerabile. Nu ştiu, poate unii au interesul să se întâmple lucrul acesta”.

Întrebat dacă ar lua în calcul o demisie, ministrul a răspuns: „Mi-aş fi dat de zece ori demisia, până acum, dacă asta era o rezolvare. Dacă demisia mea rezolvă desfiinţarea secţiei Speciale şi alte probleme din Justiţie, nicio problemă, este un preţ pe care îl plătesc de zece ori, îl înmulţesc cu cât vreţi dumneavoastră, nu este o problemă, da, aş lua în calcul, dar nu văd în asta o problemă. Şi nu văd asta o rezolvare. Dialogul trebuie să fie cu colegii din UDMR. Să se hotărască dacă merg pe discursul din trecut, 2027 – 2018 când eram într-o luptă încrâncenată în Comisia Juridică”.

APOCALIPSA, din cauza pensiilor speciale ale magistraților: „NU o să mai avem justiție!”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că problema pensiilor speciale ale magistraţilor este „sensibilă” şi crede că „nu ne putem juca cu acest subiect”. Ministrul recunoaşte că vechimea necesară pentru ieşirea la pensie este cam mică, unii magistraţi ieşind la pensie înainte de 50 de ani, „când sunt în toată puterea”. De asemenea, Stelian Ion afirmă că „dacă problema de personal se adânceşte, nu o să mai avem justiţie”.

Ministrul Stelian Ion a a fost întrebat, duminică, la Prima TV, dacă crede că magistraţii nu ar trebui să aibă deloc pensii speciale şi a afirmat: „Este o chestiune foarte sensibilă, nu ne putem juca cu acest subiect”.

Ministrul a vorbit şi despre vârsta de pensionare a magistraţilor, care pot ieşi la pensie la 25 de ani de vechime: „Este o chestiune neplăcută, pentru că sunt vârste destul de mici, chiar înainte de 50 de ani. Se întâmplă să iasă şi înainte de 50 de ani, când sunt în toată puterea (…) Eu aş fi atent şi la ce spun magistraţii şi la ce spune opinia publică. Eu nu pot să arunc în aer tot sistemul judiciar. E simplu să spui. Spui, ai dat legea şi ai plecat şi apoi se alege praful”.

Ministrul Justiţiei recunoaşte că oamenii sunt nemulţumiţi de sistemul judiciar şi admite că sunt probleme care trebuie rezolvate.

Oricum sunt nemulţumiţi oamenii de cum merge justiţia în general, nu putem să ne ascundem (…) De multe ori sunt decizii bune, dar ele vin după mult timp, durata proceselor este o problemă, dar, dacă problema de personal se adânceşte, nu o să mai avem justiţie. Poate unii spun că mai rău de atât nu se poate, dar, credeţi-mă, se poate incomensurabil mai rău de atât. Avem multe de îmbunătăţit, dar haideţi să nu stricăm ce avem acum. Atmosfera din sistemul judiciar nu este foarte bună, nu doar din cauza pensiilor speciale”, a mai declarat ministrul.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *