Stelian Ion, în RĂZBOI cu Iohannis! USR-iștii strâng rândurile în jurul ministrului Justiției

Președintele Klaus Iohannis cere remanierea lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției, precizează surse guvernamentale. Decizia finală a premierului Florin Cîțu ar urma să fie anunțată „cât mai curând”, au explicat sursele citate. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că ministrul USRPLUS refuză să găsească o soluție echilibrată în privința proiectului de desființare a Secției Speciale pentru magistrați (SIIJ) și pune în pericol „buna funcționare” a coaliției de guvernare.

O altă supărare a șefului statului ține de faptul că ministrul Stelian Ion lansat fără acordul lui Klaus Iohannis concursul pentru ocuparea posturilor – cheie de procuror șef DIICOT, procuror șef adjunct la DNA și șefi de secție la DNA și Parchetul General. Amintim că preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, miercuri, nemulţumit că unele reforme nu au fost realizate de coaliţia de guvernare, arătând că aceasta funcţionează, dar nu perfect. Klaus Iohannis l-a criticat și pe ministrul Justiției, Stelian Ion, despre care a spus că „nu a găsit calea potrivită” pentru desființarea SIIJ.

Haideţi să ne amintim cum a apărut această coaliţie şi cum s-au poziţionat unii faţă de alţii cei care sunt acum împreună. Am avut, nu demult, la sfârşitul anului trecut, campanie electorală, şi aproape s-au duelat în public. Vă daţi seama că o astfel de coaliţie are nevoie de timp până se rodează, până când mecanismele funcţionează foarte bine. Şi având în vedere de unde am pornit, pot să spun, da, coaliţia funcţionează, dar nu funcţionează perfect. Mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei – nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt eu nemulţumit de aceste lucruri şi sunt şi alte şi alte reforme care au fost promise şi deocamdată auzim că se întâlnesc şi se discută. Mai este mult de lucru, dar această formulă eu sunt convins că poate să funcţioneze”, a spus Iohannis.

În replică, Stelian Ion a adăugat că mustrările ar trebui îndreptate către UDMR și nu către Ministerul Justiției.

„Soluția pentru deblocarea proiectului de desființare a SIIJ și a legilor justiției este una simplă: respectarea angajamentelor asumate în programul de guvernare și în relația cu Uniunea Europeană. Desființarea SIIJ putea fi realizată încă din februarie, de când Ministerul Justiției a propus proiectul și a fost aprobat și susținut de Guvern. Ministerul Justiției a transmis forma corectă, avizată favorabil și de Comisia de la Veneția, pe care UDMR o ignoră cu bună-știință. Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiției”, a explicat Ion.

Dan Barna, copreședinte USR PLUS, susține că UDMR se opune desființării SIIJ, după ce Klaus Iohannis și-a exprimat nemulțumirea față de cum funcționează coaliția: „UDMR nu dorește acest lucru, iar poziția președintelui exprimă aceeași nemulțumire ca și noi”.

Colegul meu, ministrul Justiției, Stelian Ion a prezentat nu una, ci mai multe căi, numai că pentru a putea să facem reformă în Justiție e nevoie ca toate forțele politice care contează să susțină acest demers. În momentul de față avem un blocaj în coaliție. Vedem că partenerul UDMR nu dorește acest lucru, iar mesajul președintelui exprimă aceeași nemulțumire ca și noi – nu putem să avem un program de guvernare agreat și susținut în Parlament în momemtul învestirii guvernului și apoi să nu ne mai respectăm acele angajamente”, spune Dan Barna.

El spune că, punctual, pe subiectul SIIJ, UDMR dorește mutarea la Parchetul General, nu desființarea SIIJ. Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit, miercuri, de cum funcționează coaliția, pentru că nu a găsit formula potrivită să se desființeze Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar Legile Justiției nu au fost trecute în Parlament.

Mai sunt multe lucruri care nu funcționează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desființat, chit că toată lumea s-a lăudat că așa va face, dar ministrul Justiției nu a găsit încă calea potrivită. Legile justiției – nici nu există un proiect acceptat în coaliție și sunt și eu nemulțumit de aceste lucruri și sunt și alte și alte forme care au fost promise și deocamdată auzim că se întâlnesc și se discutăm deci mai este mult de lucru”, a spus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *