Stelian Ion: „Fără desființarea reală a SIIJ, NU vom putea intra în Schengen”

Fostul ministru al Justiției, deputatul constănțean al USR, Stelian Ion, îl asediază din nou pe actualul ministru, Cătălin Predoiu, cu privire la desființarea SIIJ. Acesta susține că Predoiu tergiversează desființarea Secției, vorbește de alt proiect și, totodată, menținerea acesteia va face ca România să nu scape de monitorizarea MCV și nu vom avea nici șanse de a intra în spațiul Schengen:

„Îndeplinirea angajamentelor din MCV va crea premisele unei decizii favorabile intrării României în Schengen. Desființarea SIIJ este unul dintre angajamente și ar trebui să se realizeze rapid, pentru a da semnalul că România își poate respecta angajamentele și poate fi un partener de încredere în spațiul Schengen. Realitatea din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR este însă alta și nu este în interesul românilor. Programul prevede ca termen de desființare a SIIJ luna martie, la pachet cu înființarea unei alte SIIJ, cu o altă denumire. Pe cine cred că pot păcăli? Ministrul Cătălin Predoiu nu este sincer în relația cu autoritățile europene. Desființarea SIIJ cu reînființarea unei alte structuri, create după aceleași principii, dar mai puternică, reprezintă, de fapt, o agravare a situației, nu o rezolvare. Este o soluție în contradicție flagrantă cu avizul Comisiei de la Veneția referitor la proiectul de lege de desfiintare a SIIJ, aflat acum la Senat, cameră decizională, pentru că încalcă competența parchetelor specializate, mai ales a DNA. Cătălin Predoiu, fidel liniei trasate de președintele Klaus Iohannis, tergiversează desființarea SIIJ, vorbind deja despre inițierea altui proiect decât cel de la Senat, care a primit avizul favorabil al Comisiei de la Veneția. Desființarea reală a SIIJ reprezintă un element esențial și pentru repararea legilor justiției măcelărite în epoca Dragnea, și pentru ridicarea MCV. Fără desființarea reală a SIIJ, Comisia Europeană nu va renunța la monitorizarea MCV, iar noi nu vom putea intra în Schengen. Ministrul Predoiu ar face bine să țină cont de interesele oamenilor și să desființeze rapid și complet SIIJ, pentru ca România să poată pretinde în mod credibil apartenența la spațiul Schengen”, a transmis Stelian Ion.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *