Stelian Ion, despre DOSARUL lui Lucian Bode: „Mă vedeți pe mine ca pe Iancu Jianu?!”

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a comentat stadiul dosarului întocmit în cazul lui Lucian Bode, ministrul de Interne. Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier anul trecut.

Mă vedeți pe mine ca pe Iancu Jianu?! În situații de genul acesta se fac anchete. Nu e rolul meu să mă bag în dosare. Să sun la Parchetul General și ce să spun? Dacă merg pe această linie (n. r.: să se intereseze de dosar) merg pe o linie foarte periculoasă. E posibil să se considere că e imixțiunea mea în actul de justiție și să fie o presiune asupra procurorului. Și eu fac parte din Executiv, n-am niciun rol. Dvs. ca jurnalist puteți pune întrebări: sunt legitime. Este un dosar în anchetă. Este rolul Parchetului să comunice ceea ce trebuie să comunice. Vreau un sistem independent și care să facă dreptate. (…) Și dacă aș face vreodată o asemenea discuție (n.r.: să întrebe într-o ședință de Guvern care este stadiul dosarului lui Lucian Bode) este o discuție pur și simplu care nu trebuie făcută publică. Ca ministru al Justiției nu poți să faci asemenea intervenții. La nivel politic poți să ai o discuție”, a spus Stelian Ion, ministrul Justiției.

Amintim că autoturismul în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode (la acea vreme, acum ministru de Interne), a fost surprins în timp ce acesta depășea pe linie continuă autoturisme aflate în coloană. După mai multe manevre de acest tip, autoturismul este surprins într-un gard, după ce mașina s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar pe celălalt sens. Autoturismul a fost filmat pe drumul dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea de un motociclist care avea cameră de luat vederi la casca de protecție și care a fost depășit de autoturismul în care se afla ministrul.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *