Spread the love

Deputatul constănțean al USR, Stelian Ion, a avut miercuri declarații de presă, în cadrul cărora a solicitat demisia managerului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dr. Stela Halichidis. Parlamentarul a avut mai multe de reproșat managerului spitalului, printre care lipsa de transparență și faptul că acționează ca un agent electoral al primarului Constanței, Decebal Făgădău.

„Având în vedere toate deficiențele pe care le-am constatat de-a lungul timpului și de când a început această criză, la Spitalul de Boli Infecțioase ar trebui să se soldeze cu o demisie din partea doamnei manager. În primul rând, avem de-a face cu o gestiune proastă, în al doilea rând cu o lipsă de transparență crasă – raportat la jurnaliști și la demersurile altora – eu în mod personal am făcut o solicitare înainte să se anunțe primul caz în România de coronavirus și am fost tratat cu spatele și mi s-a indicat de doamna director să intru pe site-ul Primăriei… Aveam întrebări de bună credință, pentru a ajuta, nu în alt scop. În al treilea rând, este vorba de faptul că, din păcate, doamna manager acționează mai mult în perioada asta ca un agent electoral pentru primarul Făgădău și nu ca un director responsabil. Vom solicita în continuare această demisie, pentru că trebuie să încetăm cu aceste numiri ale clienților politici în funcții importante și managerii de spitale sunt foarte importanți și avem un răspuns acum la întrebarea de ce nu avem un sistem sanitar așa cum ar trebui”, a spus Stelian Ion.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *