Spread the love

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a vizitat miercuri Cazinoul din Constanța, edificiu pentru care, de astăzi, încep lucrările de restaurare.

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța vor începe astăzi. Potrivit Ordinului pentru începerea lucrărilor miercuri, 15 ianuarie, semnat luni de Compania Națională de Investiții, reabilitarea completă trebuie finalizată în 2022.

În cadrul execuției, se vor realiza lucrări de consolidare și restaurare a clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă acces subsol) și a zonelor exterioare: terasă, utilități, balustradă ș.a.

„Aici venim cu echipa care a făcut (restaurat – n.r.) Ateneul Român, unde s-a lucrat cu 600 de oameni. (…) Avem încredere că împreună o să reușim să oferim constănțenilor și românilor această bijuterie în circuitul public. Ne angajăm că vom finaliza această lucrare. De ce am atâta curaj în a mă angaja în acest sens? Am mai avut discuții, cunosc din experiența dânșilor și noi, Ministerul Lucrărilor Publice, suntem pregătiți să oferim tot sprijinul financiar și logistic în această direcție. (…) Așa cum m-am angajat de la preluarea mandatului, voi fi un ministru aplicat asupra problemelor și vreau să fiu judecat după verbul „a face”, nu după verbul „a spune”, sunt hotărât să pot oferi cetățenilor români lucruri concrete, fapte. (…) Ministerul, prin CNI, ne ocupăm de restaurarea acestui obiectiv, după restaurare îl vom preda municipalității. Dacă îmi pot exprima o părere, eu cred că… dacă el a fost de-a lungul timpului un edificiu folosit și în alte direcții, cred că ar putea, Primăria, să revină la obiectul de activitate inițial (Cazinou – n.r.). Astăzi, nu văd un impediment în finalizarea acestei investiții. Lucrările, de multe ori, sunt stopate din lipsă de fonduri. Nu este cazul!”, a spus ministrul Ion Ștefan.

Renașterea celei mai importante clădiri realizată în stil Art Nouveau din țara noastră va oferi constănțenilor un centru cultural și de divertisment, care va putea găzdui diverse evenimente, simpozioane, expoziții ș.a.m.d.

Dacă constructorul se va ocupa de restaurarea clădirii, din partea municipalității vor începe ample lucrări de modernizare a falezei, așa cum a anunțat miercuri dimineață primarul Decebal Făgădău.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *