Articolul 11 din noul program de guvernare al cabinetului propus de Luca Niculescu pentru perioada 2026-2028 plasează securitatea energetică a României și promisiunea scăderii facturilor la energie pe un teren extrem de fragil, mizat aproape exclusiv pe un calendar optimist și plin de necunoscute al marilor proiecte de infrastructură din sector. În centrul acestei strategii se află perla coroanei energetice naționale, zăcământul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a cărui punere în producție este programată oficial pentru primul semestru al anului 2027. Alături de acesta, arhitectura de stabilizare a pieței depinde critic de finalizarea unor investiții masive în noi capacități de producție pe bază de gaze, cum ar fi mult-întârziata centrală de la Iernut sau proiectul de la Mintia. Această construcție strategică ignoră însă în mod periculos riscurile majore de întârziere inerente unor astfel de proiecte complexe de inginerie și foraj marin, o eventuală derapre a termenelor avansate riscând să arunce în aer întreaga schemă de protecție a consumatorilor vulnerabili, să destabilizeze bugetul de stat și să compromită iremediabil competitivitatea economică a României într-un moment de acută criză fiscală.
Miza de la Neptun Deep este uriașă, fiind considerată de ani de zile colacul de salvare care va transforma România nu doar într-un stat pe deplin independent din punct de vedere energetic, ci și într-unexportator net de gaze în Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, graficele de execuție din industria extractivă offshore sunt renumite pentru fragilitatea lor și pentru vulnerabilitatea în fața unor factori tehnici neprevăzuți, a blocajelor din lanțurile globale de aprovizionare cu echipamente specializate, a contestațiilor juridice sau a complexității logistice extreme presupuse de exploatarea la adâncimi mari în largul mării. Bazarea întregii politici guvernamentale de ieșire din criza prețurilor pe un orizont temporal atât de strâns – primul semestru din 2027 – lasă o marjă de eroare aproape inexistentă. Orice mică sincopă tehnică, orice întârziere de câteva luni în livrarea modulelor platformei sau în procesul de foraj poate decala momentul primei molecule extrase, lăsând țara descoperită și profund dependentă de importurile externe la prețuri volatile.
Aceeași vulnerabilitate cronică se manifestă și în cazul marilor capacități termoenergetice bazate pe gaze naturale, menite să înlocuiască vechile unități pe cărbune intrate în procesul accelerat de decarbonizare. Centrala de la Iernut, un șantier cu un istoric lung de blocaje, tergiversări contractuale și litigii între constructori și beneficiar, este din nou invocată ca pilon de bază pentru asigurarea flexibilității Sistemului Energetic Național, alături de proiectul privat de la Mintia. Istoria recentă a marilor investiții publice sau mixte din România arată însă că promisiunile privind termenele de punere în funcțiune sunt frecvent contrazise de realitatea din șantiere. Întârzierile în finalizarea acestor centrale nu înseamnă doar costuri suplimentare și blocarea unor fonduri masive, ci creează un deficit sever de putere instalată în bandă, exact în perioadele de vârf de consum, punând o presiune imensă pe liniile de transmisie și crescând riscul de black-out-uri sau de importuri masive la prețuri prohibitive.
Consecințele directe ale unui astfel eșec de calendar se vor resimți imediat în buzunarele cetățenilor și în stabilitatea macroeconomică. Programul de guvernare promite menținerea unor scheme generoase de plafonare și protecție pentru consumatorii casnici vulnerabili, însă aceste măsuri de „plasă de siguranță” sunt profund costisitoare și presupun transferuri financiare masive de la bugetul de stat sau compensări acordate furnizorilor. În scenariul în care gazele din Neptun Deep nu intră pe piață la termenul avansat, prețurile gazelor naturale și ale energiei electrice vor rămâne ridicate sau vor cunoaște noi pusee speculative pe piețele internaționale, alimentate de tensiunile geopolitice regionale. Fără o producție națională suplimentară ieftină care să crească oferta internă, schema de protecție a consumatorilor va deveni financiar nesustenabilă pentru un buget deja gâtuit de un deficit excesiv de peste 6% din PIB și de costuri uriașe cu dobânzile la datoria publică. Mai mult, pierderea acestei ancore energetice va afecta profund sectoare industriale-cheie pentru economia românească, cum ar fi industria chimică, petrochimică, metalurgică sau industria îngrășămintelor chimice, pentru care gazul natural nu este doar o sursă de încălzire, ci o materie primă fundamentală. Companiile românești riscă să piargă definitiv competiția pe piețele europene și internaționale în fața concurenților din state care beneficiază de politici energetice mai prevederice sau de acces mai sigur la resurse. Ignorarea riscurilor asociate întârzierilor în sectorul energetic transformă astfel programul de guvernare dintr-un instrument de redresare într-un veritabil paraj cu mize naționale, în care un simplu derapaj tehnic la marea adâncime a Mării Negre poate dărâma întregul eșafodaj de stabilitate economică și socială promis de noul Executiv.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google