Spread the love

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. Guvernul a aprobat pe 27 ianuarie,  printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată  producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2017“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;
Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii;
Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

Luni, deputatul constănțean George Vișan (PSD) s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru a discuta despre stadiul de implementare al programului Tomate Românești, dar și despre situația generală a agriculturii românești.

„Este un program al Guvernului, desfășurat prin intermediul Ministerului Agriculturii și, la nivel de județ, este gestionat de direcțiile județene de Agricultură și, la nivel de localitate, de reprezentantul Direcției Agricole. Discuția de ieri pe care am avut-o cu ministrul Agriculturii a fost una constructivă, am vrut și eu să văd câți beneficiari sunt în județul Constanța… deja sunt 42 de beneficiari. 3.000 EUR vor fi alocați pe fiecare an, dacă se întrunesc condițiile de program, precum 1.000 de metri de sere, să aibă producție de 2 kg pe mp, să o valorifice. Dacă 42 din Constanța sunt deja beneficiari, e un semn foarte bun”, a spus George Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *