Spre deosebire de România, Ungaria NU se ceartă cu Rusia și RUPE RÂNDURILE NATO, de dragul maghiarilor din Ucraina: „Sunt HĂRȚUIȚI FIZIC! Este INACCEPTABIL”

Ungaria nu va sprijini Ucraina în actualul conflict al acesteia cu Rusia atât timp cât Kievul continuă să priveze minoritatea maghiară de drepturile ei, a spus miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, care a insistat că ţara sa susţine o relaţie de „respect reciproc” cu Moscova. Tot astăzi, Italia a anunțat că va sprijini Alianța. Marți, Croația s-a poziționat împotriva Ucrainei.

Dacă ucrainenii nu renunţă la aceste politici, posibilităţile guvernului ungar de a sprijini Ucraina, inclusiv în actualul conflict, sunt puternic limitate”, a spus şeful diplomaţiei ungare într-o declaraţie acordată cotidianului Magyarnemzet, citată de agenția EFE.

Etnicii maghiari din Ucraina trăiesc „în privare de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică”, iar „acest lucru este inacceptabil”, a spus Szijjarto. La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurate la începutul lunii, el calificase de asemenea „inacceptabil” faptul că guvernul de la Kiev foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia.

Cât despre relaţiile Ungariei cu Rusia, în actualul context al tensiunilor militare de la frontiera ruso-ucraineană şi al ameninţărilor SUA şi Uniunii Europene cu sancţiuni împotriva Moscovei în cazul unui atac asupra Ucrainei, Peter Szijjarto a menţionat în declaraţia pentru Magyarnemzet că „interesul ungarilor constă în relaţii pragmatice şi bazate pe respect reciproc cu Rusia”, adăugând că „dialogul nu are alternativă”.

Premierul ungar Viktor Orban are programată pentru 1 februarie o întrevedere la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin. Opoziţia ungară i-a cerut să-şi anuleze această vizită, considerând-o dăunătoare intereselor naţionale ale Ungariei în situaţia actuală.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.