Spitalul municipal Mangalia caută medici anesteziști! Cea mai delicată situație este la terapie intensivă

Se pune că nimic nu e mai important în viață ca sănătatea. De acest lucru sunt convinse și autoritățile locale din Mangalia, care doresc ca cetățenii să aibă servicii medicale de înaltă performanță. Pentru a putea ajunge la aceste servicii, este nevoie și de personal calificat. De aceea, conducerea Primăriei Mangaliei anunță că Spitalul municipal din localitate intenționează să angajeze medici anesteziști-colaboratori în cadrul Secției Anestezie Terapie – Intensivă (ATI).

„În prezent, avem angajat un medic anestezist și mai mulți colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăsească localitatea. De aceea, căutăm soluții să acoperim această specializare”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului.

În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unități medicale din țară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar și pe alte specializări. Potrivit documentului, Spitalul Municipal Mangalia se află „în căutare de medici confirmați în următoarele specializări medicale: anestezie terapie – intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceștia, a unor contracte de prestări servicii medicale”. În aceeași adresă, se mai arată că cea mai delicată situație este în Secția ATI, având în vedere intenția medicului anestezist de a se transfera.

Reprezentanții conducerii instituției precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziția angajaților săi un număr de 16 locuințe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcție.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*